Actualitate
Expoziţia „Arhetipare” la Muzeul Naţiobal de Artă
<p>Manifestarea reuneşte lucrări de ceramică sticlă, desen şi fotografie a artiştilor Andrei Florian şi Eugen Moritz.</p>
Titlul proiectului expoziţional „Arhetipale” îşi extrage originea din componente lingvistice ca arhetip, arhetipal, arhaic, arhitectură, arhitecturare, tip, tipar. Din această agregare lingvistică rezultă şi formula de decodare a conţinutului semantic al proiectului prezentei expoziţii. „Complicitatea” a două domenii ale artelor, incompatible la prima vedere, desconspiră însă multiple interconexiuni bipolare. Acestea rezultă din însăşi alăturarea a două domenii diferite prin mijloacele de exprimare, natura şi expresia radical deosebită a materialelor de operare şi raportul obiectului lor cu spaţiul; obiectul din ceramică şi sticlă pe de o parte şi imaginea foto sau pictată pe de alta. Vernisajul va avea loc în data de 28 februarie de la ora 18.00.
Tema principală - arhietipul
Tridimensionalul concret al lucrărilor din ceramică şi sticlă realizate de Andrei Florian într-o manieră conceptual şi tehnic clasică (modelare liberă şi fuzionare) se opune armonic imaginilor realizate în tehnici foto moderne, de ultimă oră, prelucrate în procedee digitale şi reconsiderate apoi plastic prin surprinzătoare intervenţii picturale ale artistului fotograf Eugen Moritz.
Tematica abordată de Andrei Florian în cicluri mai mari de lucrări este punctată de reprezentări picturale sau asamblaje mai puţin convenţionale.
Eugen Moritz ne propune în imaginile sale o gamă de arhetipuri tematice actuale, precum Sinele, Feminin, Masculin, Constructiv-Disctructiv sau Cosmic ce constă în arhitecturări grafice inedite, generate digital, de o mobilitate surprinzătoare.
Artişti recunoscuţi internaţional
Ambii artişti sunt absolvenţi ai Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu”, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) iar începând din 1990 sunt cadre didactice ai Universităţii de Arte şi Design din Cluj (UAD), implicaţi major în programe pedagogice şi de colaborare inter-universitară, membrii în foruri decizionale ale UAD şi autori de cursuri de specialitate.
Pictorul şi artistul fotograf Eugen Moritz a participat la numeroase expoziţii, festivaluri şi saloane de artă naţionale şi internaţionale de grup încă de la absolvire, având un portofoliu impresionant de premii şi medalii internaţionale ale unor foruri artistice recunoscute din Ungaria, Austria, Polonia, Franţa, Belgia, Olanda, Grecia, Iran, Maroc, SUA şi Japonia. Expoziţiile sale personale în galerii private, ale UAPR sau muzeale sunt de asemenea numeroase. Este implicat în numeroase activităţi de jurizare, curatoriale şi coordonare artistică, în programe pedagogice şi festivaluri interne şi internaţionale.
Artistul ceramist şi sticlar Andrei Florian este membru fondator al CeramArt din Cluj, al grupului Buna Vestire din Negreşti-Oaş şi deţine un amplu portofoliu personal de participări la expoziţii, saloane de artă, simpozioane sau conferinţe în Italia, Croaţia, Cehia. Participă la expoziţii de grup şi saloane de artă în muzee, galerii UAPR şi private din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Oradea, Alba-Iulia, Deva, Timişoara, Braşov, Craiova, Ploieşti, Bistriţa, Satu-Mare, Baia Mare, Negreşti-Oaş fiind în multe cazuri implicat în acţiuni de jurizare şi organizare a acestora. Este autor de cărţi şi articole în publicaţii de profil şi are o bogată contribuţie teoretică în domeniul artistic şi al pedagogiei.