Actualitate

Miting aviatic aniversar

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/04/miting-aviatic.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea sa, în anul 1932, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va organiza sâmbătă, 5 mai, un miting aviatic.</p>

Salturi ale paraşutiştilor, demonstraţii ale planoarelor, acrobaţii cu avioane Extra 300 ale Aeroclubului României, elicoptere PUMA şi avioane de luptă MIG-21 Lancer ale Forţelor Aeriene Române, cât şi elicoptere EC 135 şi IAR 316 B Alouette ale Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.- toate acestea vor contribui la crearea unui spectacol aerian de proporţii şi a unei atmosfere fascinante.

„Ne bucurăm că putem oferi clujenilor un miting aviatic cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea aeroportului”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

„Ne bucurăm că am ajuns la Cluj. Aeroclubul României va participa cu lotul de acrobaţie aeriană şi lotul de paraşutişti. Vor participa şi piloţi clujeni, Gelu Luca, Doru Baciu şi Attila Goger”, a declarat şi George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României.

Accesul publicului la acest eveniment este gratuit. Manifestările vor avea loc între orele 9.30-12, iar spectatorii pot intra începând cu ora 8.30.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter