Actualitate
Battistero deschide în Jucu cel mai mare centru de producţie de panettone din lume
<p><strong><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/18/panettone_classico.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Celebrul cozonac italian panettone, al companiei Battistero va fi produs şi la Cluj, de anul viitor. Contractul va fi semnat în câteva zile şi vor fi create 500 de locuri de muncă. </strong></p>
Centrul de producţie va fi deschis în Tetarom III din Jucu, investiţia fiind de 50 milioane de euro. În câţiva ani, va deveni cel mai mare centru de producţie de panettone din lume al italienilor de la Battistero.
Lista companiilor străine care deschid fabrici în parcul industrial Tetarom III din Jucu este completată cu italienii de la Battistero, producătorii celebrului cozonac italian panettone. Înaintea italienilor de la Battistero, şi-au anunţat intenţia de a deschide fabrici în Jucu, DeLonghi şi Bosch, contractele cu cele două companii fiind deja semnate.
Contractul cu producătorii de panettone va fi semnat în câteva zile şi imediat după ce vor fi obţinute avizele necesare, va fi demarată şi construirea fabricii. „Contractul este în faza finală şi în următoarele zile va fi semnat”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Centrul de producţie va ocupa 28 de hectare, iar valoarea investiţiei este de 50 milioane euro. Contractul de superficie a terenului va fi semnat pe perioada maximă de 99 de ani.
Potrivit conducerii Consiliului Judeţean, producţia va începe cel mai devreme în 2013. „În 2013, de Crăciun vom mânca panettone produs la Cluj”, a spus Uioreanu.
Produsele din Cluj vor merge în centrul, estul şi nordul Europei
Felice Moretti, proprietarul companiei Battistero a declarat la Cluj că produsele care vor fi realizate în centrul de producţie din Jucu vor merge în Europa Centrală, de Est şi Nord. „Motivul pentru care a fost ales acest loc este aşezarea geografică. De aici este uşor să distribuim în Europa. Produsele trebuie să ajungă în Rusia şi în ţările nordice, precum Lituania, Letonia, Estonia”, a afirmat Moretti.
Italienii au anunţat că nu vor face doar celebrii cozonaci la Cluj, ci, pe viitor vor realiza şi alte produse, precum biscuiţi şi croisante.
Centrul se va extinde şi va deveni cel mai mare din lume
Proprietarul companiei Battistero a mai spus că în următorii ani, centrul de producţie din Jucu se va extinde pentru a creşte producţia. „Vrem să dezvoltăm aici cea mai mare fabrică a noastră din lume, iar pe viitor dorim să ne extindem fabrica şi să creştem producţia cu alte tipuri de produse”, a subliniat Felice Moretti.
În prima fază, vor fi instalate două linii de producţie, iar apoi următoarele două care vor produce croisante şi biscuiţi. „Prima bază pentru această fabrică începe cu primele două linii de producţie. Ne aşteptăm la 30 - 40 milioane euro facturat pentru primul an. Liniile a treia şi a patra, din punct de vedere al cantităţii de producţie sunt a doua linie care există în lume, prima fiind în Brazilia. Valoarea producţiei acestor două linii va fi undeva la 30-40 milioane de euro. Până în 2014 vrem să ajungem la o valoare facturată de 100 milioane euro”, a explicat Moretti.
Viitorii angajaţi vor fi instruiţi în Italia
Proprietarul companiei a adăugat că vor fi create 500 de locuri de muncă, 75% dintre acestea fiind destinate femeilor. El a afirmat că au primit deja aproximativ 50 de cereri de angajare, la biroul de resurse umane din Italia.
Moretti a declarat că viitori angajaţi nu au nevoie neapărat de experienţă în domeniul patiseriei deoarece tot personalul care va lucra la Jucu va fi instruit. Primii angajaţi vor urma cursuri în Italia şi pe lângă pregătirea profesională, vor învăţa şi limba italiană „pentru că italienilor le este foarte greu să înveţe limbi străine”. Ulterior, personalul care a fost instruit deja în Italia va pregăti restul angajaţilor în România.
Pe viitor, va fi folosită şi producţia agricolă din zona Clujului pentru realizarea produselor de patiserie.
Battistero nu a cerut ajutor de stat
Spre deosebire de Bosch şi DeLonghi, Battistero nu au cerut ajutor de stat. Horea Uioreanu a afirmat că italienii au venit direct la Cluj şi nu via Bucureşti cum s-a întâmplat cu celelalte două companii străine.
Producătorii de panettone au venit pentru discuţii cu autorităţile judeţene în urmă cu o lună. Apoi, o delegaţie a Consiliului Judeţean a mers în Italia unde au văzut linia de producţie a companiei.