Actualitate

Concert cu muzică de Bach pe Podul Elisabeta

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/06/12-pod elisabeta m 1.jpg" border="0" align="left" />A treia ediţia a expoziţiei „Oraşul Vizibil” a fost lansată, marţi, pe Podul Elisabeta prin montarea a 500 de clopoţei pe pod şi un scurt concert de Fugi de Bach.</strong>

Intervenţia de pe Podul Elisabeta, realizată de colectivul Galeria A1 se doreşte a fi „o piedică în calea fugii trecătorilor şi o ocazie de reconştientizare a unui loc de pasaj”.

Acesta este doar unul din proiectele expoziţiei „Oraşul Vizibil” care a pornit acum trei ani de la ideea că oraşul are multe spaţii care pot fi folosite pentru expunerea lucrărilor de artă. Se încearcă astfel să se creeze o dinamică nouă a spaţiului public.


În cadrul acestei expoziţii, sunt utilizate spaţii publice pentru prezentarea unor lucrări de artă contemporană care problematizează spaţiul public şi diferite dimensiuni ale vieţii urbane. Cele zece lucrări şi proiecte de intervenţie artistică din „Oraşul Vizibil”  au fost selectate în urma unui concurs de proiecte de artă publică, cu două categorii: lucrări pentru spaţii de afişaj şi intervenţie artistică.

Prezent la deschiderea ediţiei a treia a expoziţiei, primarul Emil Boc i-a felicitat pe organizatori. „Salut această idee originală, e un mod de a revitaliza spaţiul public din Cluj. Felicit artiştii clujeni pentru creativitate şi iniţiativă şi cred că acest model poate fi urmat şi în alte zone din Cluj pentru a ne face trecătorilor plăcere să vedem anumite spaţii pe care nu le vedem deşi trecem în fiecare zi pe lângă ele sau prin ele”, a declarat Boc.


Oraşul Vizibil este un proiect al Fundaţiei AltArt, realizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter