Actualitate
Centru de recuperare medicală, deschis de o fată în scaun cu rotile
<p style="margin-bottom: 0in;" lang="it-IT"><strong><span style="font-size: x-small;"><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/20/ilinca.png" border="0" width="451" height="299" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Aparatura este de ultimă generaţie şi a fost procurată din resursele familiei Rotariu şi din donaţii prin programul 2% din impozitul pe venit.
Ilinca Rotariu, o tânără de 26 de ani din Cluj-Napoca, a deschis, ieri, un centru de recuperare medicală pentru persoanele cu dizabilităţi sau care suferă temporar de diverse afecţiuni ale coloanei, spatelui ori picioarelor. Ideea deschiderii acestui centru i-a venit Ilincăi după ce, în urma unui accident de circulaţie, a rămas infirmă şi condamnată să trăiască într-un scaun cu rotile.
„Nu m-aş fi gândit înainte de accident să deschid un astfel de centru. Dar pentru că am ajuns în această situaţie şi pentru că am avut foarte mare nevoie am transformat nevoia asta într-un vis, într-o dorinţă care acum este e o realitate şi un început, un început spre un proiect mult mai mare. Îmi doresc să nu rămânem la nivelul unui centru de recuperare, ci să ne dezvoltăm şi să fim o adevarată mişcare“, povesteşte Ilinca Rotariu.
Centrul, deschis din donaţii şi din resurse proprii
Aparatele sunt de ultimă generaţie şi au fost procurate din resursele familiei Rotariu şi din donaţii prin programul 2% din impozitul pe venit. Cu toate acestea, centrul mai are nevoie de unele aparate care sunt foarte scumpe, dar şi de un consilier psihologic.
„S-a investit mult în el. Nu mă pricep la cifre. Oricum e o cifră mare. Doar aparatele au costa aproape 20.000 de euro. Per total, din ochi, investiţia se ridică la circa 50.000 de euro. Am mai avea nevoie de un laser performant care ameliorează sau chiar tratează durerile pacienţilor costă aproximativ 15.000 de euro, iar un aparat care ajută la susţinerea verticală a pacienţilor cu probleme locomotorii care costă 3000 de euro. Ne gândeam să oferim şi servicii de hidroterapie şi zooterapie“, a mai precizat Ilinca.
Cum a ajuns Ilinca în scaunul cu rotile
După accidentul de circulaţie, Ilinca a fost nevoită să-şi întrerupă studiile în anul IV la Peisagistică ca să urmeze tratamentul post-operatoriu. După accident au urmat două operaţii complexe la coloană, iar Ilinca a rămas cu o paralizie permanentă de la mijlocul trunchiului în jos. La doi ani după accident, Ilinca şi-a pierdut şi tatăl.
„Nu îmi e greu să vorbesc despre accident pentru că nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat. După a fost o perioadă foarte grea. Am venit acasă, am început terapia. În spital am întrebat care sunt paşii următori. Lumea nu ştie. Medicii ştiu partea lor, asistentele partea lor şi nimeni nu ştie să te îndrume ce să faci în momentul în care ai ieşit din aria lor“, explică tânăra. A început să meargă la centrele de recuperare din ţară, în Cluj, Felix, Zalău şi Techirghiol, în condiţiile în care legea permite efectuarea gratuit doar a 10 zile de tratament, o dată la 6 luni. Ea povesteşte că ideea acestui centru i-a venit în 2009, la un an după accident. L-a gândit ca pe un loc unde cel aflat în nevoie să se poată trata atât cât este nevoie, la costuri rezonabile. În acelaşi an a înfiinţat Asociaţia „Raluca Ilinca“ ca să reuşească să obţină sponsorizări şi banii necesari să deschidă acest centru, căruia, nu întâmplător, i-a zis Tarra, care în sanscrită înseamnă „stea“.
„Dacă vrei să te ocupi strict de partea de recuperare atunci trebuie să renunţi la tot, la viaţă socială, la întâlniri cu prietenii şi nu cred că asta e varianta potrivită. În plus, legea îţi permite să faci 10 zile terapie la 6 luni într-un spital, iar eu aveam nevoie de zilnic. Aşa ne-a venit ideea “, povesteşte Ilinca Rotariu.
Ilinca Rotariu este o optimistă convinsă, vorbăreaţă, căruia nu-i dispare zâmbetul de pe chip. Îi place muzica, cântă la pian, adoră călătoriile şi nici nu se gândeşte să nu profeseze ca peisagist, specializare pe care a început-o înainte de accidentul ce i-a schimbat viaţa.
Întrebată cum şi-a găsit tăria de a merge înainte, Ilinca spune: „Nu ştiu cine ar putea răspunde la întrebarea asta. Fiecare avem dreptul să credem că forţa de a merge înainte vine de undeva. Mereu am fost o persoană optimistă şi credincioasă. Cred că şi credinţa ajută. Am simţit asta“, mărturiseşte tânăra.
Ilinca Rotariu, o tânără de 26 de ani din Cluj-Napoca, a deschis, ieri, un centru de recuperare medicală pentru persoanele cu dizabilităţi sau care suferă temporar de diverse afecţiuni ale coloanei, spatelui ori picioarelor. Ideea deschiderii acestui centru i-a venit Ilincăi după ce, în urma unui accident de circulaţie, a rămas infirmă şi condamnată să trăiască într-un scaun cu rotile.
„Nu m-aş fi gândit înainte de accident să deschid un astfel de centru. Dar pentru că am ajuns în această situaţie şi pentru că am avut foarte mare nevoie am transformat nevoia asta într-un vis, într-o dorinţă care acum este e o realitate şi un început, un început spre un proiect mult mai mare. Îmi doresc să nu rămânem la nivelul unui centru de recuperare, ci să ne dezvoltăm şi să fim o adevarată mişcare“, povesteşte Ilinca Rotariu.
Centrul, deschis din donaţii şi din resurse proprii
Aparatele sunt de ultimă generaţie şi au fost procurate din resursele familiei Rotariu şi din donaţii prin programul 2% din impozitul pe venit. Cu toate acestea, centrul mai are nevoie de unele aparate care sunt foarte scumpe, dar şi de un consilier psihologic.
„S-a investit mult în el. Nu mă pricep la cifre. Oricum e o cifră mare. Doar aparatele au costa aproape 20.000 de euro. Per total, din ochi, investiţia se ridică la circa 50.000 de euro. Am mai avea nevoie de un laser performant care ameliorează sau chiar tratează durerile pacienţilor costă aproximativ 15.000 de euro, iar un aparat care ajută la susţinerea verticală a pacienţilor cu probleme locomotorii care costă 3000 de euro. Ne gândeam să oferim şi servicii de hidroterapie şi zooterapie“, a mai precizat Ilinca.
Cum a ajuns Ilinca în scaunul cu rotile
După accidentul de circulaţie, Ilinca a fost nevoită să-şi întrerupă studiile în anul IV la Peisagistică ca să urmeze tratamentul post-operatoriu. După accident au urmat două operaţii complexe la coloană, iar Ilinca a rămas cu o paralizie permanentă de la mijlocul trunchiului în jos. La doi ani după accident, Ilinca şi-a pierdut şi tatăl.
„Nu îmi e greu să vorbesc despre accident pentru că nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat. După a fost o perioadă foarte grea. Am venit acasă, am început terapia. În spital am întrebat care sunt paşii următori. Lumea nu ştie. Medicii ştiu partea lor, asistentele partea lor şi nimeni nu ştie să te îndrume ce să faci în momentul în care ai ieşit din aria lor“, explică tânăra. A început să meargă la centrele de recuperare din ţară, în Cluj, Felix, Zalău şi Techirghiol, în condiţiile în care legea permite efectuarea gratuit doar a 10 zile de tratament, o dată la 6 luni. Ea povesteşte că ideea acestui centru i-a venit în 2009, la un an după accident. L-a gândit ca pe un loc unde cel aflat în nevoie să se poată trata atât cât este nevoie, la costuri rezonabile. În acelaşi an a înfiinţat Asociaţia „Raluca Ilinca“ ca să reuşească să obţină sponsorizări şi banii necesari să deschidă acest centru, căruia, nu întâmplător, i-a zis Tarra, care în sanscrită înseamnă „stea“.
„Dacă vrei să te ocupi strict de partea de recuperare atunci trebuie să renunţi la tot, la viaţă socială, la întâlniri cu prietenii şi nu cred că asta e varianta potrivită. În plus, legea îţi permite să faci 10 zile terapie la 6 luni într-un spital, iar eu aveam nevoie de zilnic. Aşa ne-a venit ideea “, povesteşte Ilinca Rotariu.
Ilinca Rotariu este o optimistă convinsă, vorbăreaţă, căruia nu-i dispare zâmbetul de pe chip. Îi place muzica, cântă la pian, adoră călătoriile şi nici nu se gândeşte să nu profeseze ca peisagist, specializare pe care a început-o înainte de accidentul ce i-a schimbat viaţa.
Întrebată cum şi-a găsit tăria de a merge înainte, Ilinca spune: „Nu ştiu cine ar putea răspunde la întrebarea asta. Fiecare avem dreptul să credem că forţa de a merge înainte vine de undeva. Mereu am fost o persoană optimistă şi credincioasă. Cred că şi credinţa ajută. Am simţit asta“, mărturiseşte tânăra.
