Actualitate
Cutremur de 4,6 grade în Vrancea
<p><span style="font-size: small;"><strong>Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară, la ora 22.52, în zona Vrancea, la o adâncime de 93 de kilometri.</strong>
"Nu sunt de aşteptat replici, iar dacă vor fi, acestea vor fi mici, nesemnificative", a declarat pentru Mediafax directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Mircea Radulian.
În apropiere de locul unde a avut loc seismul se află comuna Reghiu (un kilometru) şi oraşele Focşani (30 de kilometri), Mărăşeşti (34 de kilometri) şi Adjud (44 de kilometri), se precizează pe earthquake.usgs.gov. Cutremurul, care a fost simţit şi în Bucureşti, este cel cu magnitudinea cea mai mare dintre seismele de anul acesta din România.
În 2012, în Vrancea au mai fost înregistrate nouă cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 19 ianuarie (4 grade), 26 aprilie (4 grade), 26 mai (4 grade), 6 iulie (4,4 grade), 12 iulie (4,3 grade), 31 august (4,1 grade), 9 septembrie (4 grade) şi 2 octombrie (4,2 grade).
Tot anul acesta, la 1 ianuarie, în Câmpia Română, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade.