Actualitate

EVAZIUNE de peste CINCI MILIOANE DE EURO. Percheziţii în Cluj şi în alte şase judeţe

<p><span style="font-size: small;"> </span></p> <p><span style="font-size: small;"><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/14/04-mascati_rl12.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Poliţiştii şi procurorii bucureşteni fac, vineri dimineaţă, 61 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Constanţa, Prahova, Hunedoara, Dâmboviţa şi Olt, fiind vizată o grupare infracţională suspectată de evaziune fiscală de peste cinci milioane de euro şi cesionarea în fals a peste 150 de firme.</strong>


La jumătatea anului 2012, procurorii şi poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, suspectate că ar fi cesionat, în fals, societăţi comerciale cu diferite domenii de activitate, pentru a ascunde neplata taxelor datorate bugetului de stat, respectiv impozitul pe salarii, asigurări sociale, de şomaj şi de sănătate, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei şi Parchetului Judecătoriei Sectorului 2.


Extinzând cercetările în această cauză, anchetatorii au obţinut date şi informaţii potrivit cărora, începând cu a doua jumătate a anului 2011, membrii grupării ar fi racolat mai multe persoane şi, folosindu-se de situaţia materială precară a acestora, i-ar fi determinat să preia în mod fictiv peste 150 de societăţi comerciale, în schimbul unor sume cuprinse între 150 şi 200 de euro.


"În realitate a rezultat faptul că cesiunea societăţilor nu ar fi avut loc decât scriptic, printr-un act simulat, menit să fraudeze legea, scopul preluării societăţilor comerciale fiind să transfere răspunderea pentru sumele datorate statului, să se poată retrage sume mari de bani din societăţi şi să facă imposibilă recuperarea documentelor", au precizat sursele citate.



Membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi de evaziune fiscală, cesionarea în fals a unei societăţi comerciale, determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin care ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat estimat la peste cinci milioane de euro.

La percheziţii participă peste 200 de poliţişti bucureşteni, acţiunea fiind condusă de Parchetul Judecătoriei Sectorului 2.

Ultimele Stiri
abonare newsletter