Actualitate
Cine este Adam Lanza, autorul masacrului din şcoala primară din Connecticut
<p><span style="font-size: small;"><span style="font-family: arial,helvetica,sans-serif;"><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/15/masacru-sua.png" border="0" width="451" height="258" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Presupusul autor al masacrului care s-a soldat cu moartea a 20 de copii şi 6 adulţi, la o şcoală primară din Connecticut, a fost identificat drept Adam Lanza. Mama sa, Nancy Lanza, învăţătoare la şcoala unde a avut loc masacrul, ar fi fost asasinată chiar de fiul ei, în propria casă din Newtown, cu puţin înainte de atac. Poliţia investighează dacă asasinul suferea de o tulburare de tip autist, numită sindromul Asperger, notează sâmbătă cotidianul spaniol El Mundo.
Autorul, în vârstă de 20 de ani, s-ar fi sinucis în aceeaşi şcoală după ce a tras peste o sută de gloanţe. Iniţial, mediile americane l-au indicat drept autor al atacului pe fratele său, Ryan Lanza, dar autorităţile au confirmat că acesta a fost interogat de poliţie şi că nu are legătură cu crimele.
Un fost coleg clasă al asasinului a declarat printre lacrimi postului CBS, că Adam Lanza era "un băiat simplu", care nu a provocat niciodată probleme şi care nu avea tendinţe antisociale. Totuşi vecinii au povestit că familia era foarte puţin sociabilă. O vecina de alături a asigurat că timp de trei ani nu a vorbit cu niciun membru al familiei Lanza.
Potrivit ziarului The New York Times, singurul lucru pe care şi-l amintesc foştii colegi despre Adam este că era un băiat slab şi înalt care nu atrăgea atenţia nimănui. Asasinul nu apare în anuarul şcolii şi a lăsat puţine 'urme digitale', neavând se pare nici măcar un cont de Facebook.
Părinţii lui Adam au divorţat în 2008 după 17 ani de căsătorie, iar el a rămas să locuiască cu mama în casa familiei în prosperul oraş Newtown. Potrivit poliţiei, Lanza a intrat în şcoală la primele ore ale dimineţii, îmbrăcat în negru, cu o mască pe faţă şi o vestă antiglonţ şi având asupra sa patru arme, între care o puşcă de calibrul 223 şi două pistoale, un Glock 9mm şi un SIG Sauer, informează ediţia online al USA Today. Se pare că armele au fost achiziţionate cu permisul mamei sale.