Actualitate
NATO respinge acuzaţiile iraniene referitoare la desfăşurarea de rachete Patriot în Turcia
<p><span style="font-size: small;"><span style="font-family: arial,helvetica,sans-serif;"><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/05/israel.jpg" border="0" width="450" height="259" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a respins luni acuzaţiile formulate de şeful Statului-Major al forţelor armatei iraniene privind faptul că Alianţa riscă un război mondial prin planurile sale de a desfăşura rachete Patriot la graniţa Turciei cu Siria, reiterând că măsura are scopuri pur defensive, relatează AFP. </strong></span></span></p>
NATO a hotărât luna aceasta să desfăşoare rachete de apărare antiaeriană în Turcia cu scopul declarat de a proteja această ţară de eventuale atacuri din partea vecinei sale Siria, marcată de 21 de luni de un conflict sângeros între forţele rebele şi cele ale regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
'Resping total aceste acuzaţii (iraniene). Am făcut clar, de la bun început, că desfăşurarea de rachete Patriot este o măsură pur defensivă', a declarat într-o conferinţă de presă secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, după o întâlnire cu premierul belgian Elio Di Rupo. 'Suntem acolo pentru a o apăra pe aliata noastră, Turcia. Nu avem niciun fel de intenţii ofensive', a continuat acesta.
Rasmussen a adăugat că, în opinia sa, singurii care ar putea fi îngrijoraţi de instalarea bateriilor de rachete Patriot sunt cei 'care ar putea avea proasta idee de a-şi utiliza capacităţile de lovire cu rachetă în scopuri ofensive'. 'Sper, însă, că faptul că am desfăşurat rachete Patriot în Turcia va acţiona drept un factor de descurajare eficient, astfel ca nimeni să nu se gândească să atace Turcia', a subliniat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
Şeful Statului-Major al forţelor armatei iraniene, generalul Hassan Firouzabadi, a declarat sâmbătă că 'ţările occidentale, căutând să instaleze Patriot la frontiera turco-siriană, urzesc planuri pentru un război mondial', iar 'aceasta este foarte periculos pentru umanitate şi chiar pentru viitorul Europei'. Fiecare baterie 'este un punct negru pe harta lumii şi este menit să provoace un război mondial', a adăugat generalul iranian, potrivit agenţiei ISNA.
SUA, Germania şi Olanda vor desfăşura în total şase baterii de rachete Patriot în Turcia, care însă nu vor fi operaţionale pentru următoarele câteva săptămâni.