Actualitate

Salvatorii minieri au adus la suprafaţă cadavrele celor cinci persoane din mina din Maramureș

<p><strong>Salvatorii minieri au reuşit, sâmbătă după amiază, să aducă la suprafaţă trupurile celor cinci persoane decedate în mina Valea Roşie-Borzaş.</strong>

Cauza probabilă a decesului pare a fi lipsa oxigenului din galeria minei.

Purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Bucă, a declarat pentru Agerpres că salvatorii minieri veniţi special pentru această intervenţie din Petroşani au reuşit după mai bine de opt ore de muncă să scoată la suprafaţa trupurile neînsufleţite ale celor cinci persoane care au intrat în mina Valea Roşie-Borzaş pentru a căuta fier vechi.

Autorităţile locale au intrat în alertă după ce pe telefonul unic de apeluri de urgenţă 112 s-a primit în seara zilei de 28 decembrie, la orele 20.44, un apel care sesiza dispariţia, într-o galerie amplasată în cartierul Valea Borcutului din municipiul Baia Mare, a cinci persoane. Galeria cunoscută de către localnici sub denumirea 'Gura Neamţului', respectiv 'Borzaş', era dezafectată.

Prefectul Sorin Rednic a fost informat despre situaţia de urgenţă apărută, iar în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus deplasarea echipelor de intervenţie la faţa locului.

"Având în vedere complexitatea intervenţiei de salvare a unor persoane aflate în subteran s-a apelat la sprijinul salvatorilor minieri de la 'Salvamin Petroşani'. Sunt oameni specializaţi în acest gen de intervenţii, dotaţi cu echipamente speciale şi antrenaţi pentru acest tip de acţiuni. S-au depus eforturi şi s-a făcut tot ceea ce este posibil omeneşte pentru a se acţiona operativ în scopul de a scoate persoanele aflate în subteran. Salvatorii minieri au fost escortaţi de poliţie pentru a ajunge cât mai rapid la faţa locului. În primele ore ale dimineţii au sosit la locul producerii situaţiei de urgenţă 14 salvatori minieri", a spus prefectul judeţului Maramureş, Sorin Rednic.

Intervenţia a fost una dificilă, deoarece persoanele care au intrat în galerie s-au deplasat orizontal pe o distanţă de aproximativ 200 de metri, au coborât 50 de metri într-un puţ, iar de acolo au efectuat o altă deplasare pe lungime de circa 300 de metri, a precizat Gheorghe Mununar, şeful Staţiei Centrale de Salvare Minieră Petroşani.

Posibila cauză a decesului o constituie lipsa oxigenului din zona în care au fost identificate cadavrele celor cinci persoane, conform spuselor şefului echipei de salvatori minieri.

El a mai precizat că intervenţia a fost una dificilă, salvatorii minieri fiind nevoiţi să se deplaseze şi târâş.

Pe baza acestor informaţii furnizate a fost luată decizia scoaterii la suprafaţă a celor cinci cadavre. În galerie au intrat 12 salvatori minieri, care au scos din galerie cele cinci persoane. Acestea au fost transportate de medicii legişti pentru efectuarea necropsiei.

Cercetările cu privire la modul în care cinci persoane au intrat în galerie sunt continuate de Poliţie, sub coordonarea procurorilor de la Parchet.

La acţiunea de salvare au participat angajaţi din structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (I.S.U.- doi ofiţeri; 12 subofiţeri; un maistru militar, patru paramedici şi doi voluntari SMURD; I.J.J.- doi ofiţeri, 13 subofiţeri IJP, patru ofiţeri, şase agenţi; trei CJSU), 16 autovehicule; patru cadre medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu două autovehicule de salvare; 14 salvatori minieri şi alte şase persoane.

Ultimele Stiri
abonare newsletter