Actualitate
Singurul ziar al românilor de pretutindeni, realizat în SUA de un clujean
<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/22/lucianmihaela10.jpg" border="0" width="386" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />"Gândacul de Colorado”, singurul ziar al românilor de pretutindeni este editat în statul Colorado, Statele Unite, de clujeanul Lucian Oprea, originar din Câmpia Turzii şi stabilit în SUA de 13 ani. Lucian Oprea a făcut parte din prima echipă de jurnalişti a cotidianului Monitorul de Cluj.<br /></strong></p>
Ziarul s-a născut din dorința unui tânăr ziarist „rătăcit” – cum frumos afirma cineva - prin Statele Unite ale Americii, ca acest ziar să fie o punte între românii de pretutindeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2001 a apărut ziarul „Gândacul de Colorado”, ajuns în prezent la numărul 132, cu un tiraj de 5.000 de exemplare tipărite și distribuite în 49 de state nord-americane și nouă țări de pe patru continente. Numărul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000.
Primul număr a apărut pe o foaie ministerială
Primul număr a apărut pe o foaie ministerială față-verso, scoasă la o imprimantă achiziționată împreună cu un calculator, cu fondurile strânse într-un an și jumătate pe „pământul făgăduinței”. La început, ziarul a apărut doar pentru cele câteva sute de familii de români din statul Colorado, dorind să fie o mică publicație de informare și divertisment.
Cine este fondatorul ziarului
Ziaristul - fondatorul acestui ziar - este Lucian Oprea, născut pe 5 august 1975, în orașul Câmpia Turzii, într-o familie de intelectuali. Licențiat în jurnalism și cu un masterat în studii americane la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea a luat în 2000 drumul spre Statele Unite. Ajuns aici, românul a petrecut două zile la New York, după care s-a îndreptat spre Colorado, primind o ofertă de muncă în acest stat. În toamna aceluiași an, s-a stabilit în Estes Park, un orășel frumos din acest stat, unde locuiește, de altfel, și în prezent.
Lucian Oprea este căsătorit cu Codruța Mihaela și au un băiat, cu numele de Alexander Darius, născut la 23 mai 2011. Aici, în statul Colorado, s-a împlinit visul său din anii studenției, acela de a avea un ziar propriu. Cu cele două pagini la început, imprimate pe coală ministerială, curând ajunge la patru, apoi la opt, iar în vara anului 2004, sunt scoase 16 pagini de ziar. Costurile de toner pentru imprimantă și timpul alocat acestui lucru, l-au determinat să se îndrepte spre o tipografie adevărată, iar în luna decembrie a anului 2005, apare prima ediție tipărită a „Gândacului de Colorado”, în format tabloid, cu opt pagini.
Denumirea inspirată din DEX
Alegerea denumirii ziarului a fost inspirată, Gândacul de Colorado fiind singura terminologie românească aflată în Dicționarul Explicativ al Limbii Române care are ceva în comun cu America, cu statul în care se stabilise jurnalistul Lucian Oprea.
Ziarul are știri diverse, este o publicație independentă, neavând nici o apartenență politică sau religioasă. Apare o dată pe lună, de obicei, la începutul lunii. „Gândacul de Colorado” poate fi citit și online. Adresa de web a ziarului este: www.gandaculdecolorado.com
Colaboratori din Cluj-Napoca
„Gândacul de Colorado” are un număr de aproximativ zece colaboratori permanenți și încă șapte care scriu în paginile ziarului în mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat și colaborează cu Lucian Oprea îi amintim pe Vasile Măgrădean, corespondent Mediafax, Marian Petruța din Chicago, actorul Tudor Petruț, filozoful și omul de cultură Mihai Bote, Vavila Popovici din capitala statului Carolina de Nord, laureată a unui important premiu al Uniunii Scriitorilor Români, Octavian Curpaș din Arizona și alții.