Actualitate

ACCIDENT GRAV în Sibiu. Opt cetăţeni bulgari au fost răniţi

<p><strong>Opt cetăţeni din Bulgaria, care plecau la muncă în Germania, au fost răniţi, marţi dimineaţă, într-un accident pe drumul naţional 1, în judeţul Sibiu, după ce microbuzul în care se aflau a derapat din cauza vitezei şi a ieşit în afara părţii carosabile.

Doi dintre cei opt cetăţeni bulgari răniţi sunt în stare mai gravă, iar unul dintre aceştia va fi transferat la un spital din Cluj-Napoca.


Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Sibiu, în urma accidentului produs pe DN 1, la ieşirea din localitatea sibiană Sălişte, opt persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 59 de ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe.

"Aceştia au fost preluaţi de personalul medical specializat, în vederea acordării îngrijirilor medicale de urgenţă. După primele investigaţii s-a constatat că doi dintre aceştia au o stare mai gravă", a declarat corespondentului MEDIAFAX Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.


Potrivit acestuia, este vorba despre un bărbat de 48 de ani şi de o femeie de 52 de ani.

"Bărbatul a suferit fractură de vertebră cervicală, cu secţiune de măduvă şi va fi transferat la un spital din la Cluj. Femeia a suferit o fractură la torace şi traumatism toracic. Femeia se află în continuare în investigaţii. Ea va fi internată fie în secţia ortopedie, fie la chirurgie", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.


Potrivit lui Todăriţă, celelalte şase persoane rănite în urma accidentului au suferit contuzii, traumatisme şi excoriaţii care "la prima vedere" nu necesită internare. Investigaţiile medicale continuă însă şi pentru aceştia.

 


Poliţiştii prezenţi la faţa locului au stabilit că cei opt bulgari, printre care se află şi o minoră, au plecat din Bulgaria cu intenţia să ajungă la muncă în Germania.

La ieşirea din localitatea sibiană Sălişte, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, maşina a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter