Actualitate

PREMIERĂ: De astăzi TAXELE şi IMPOZITELE LOCALE se plătesc la MALL

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/27/emil boc m 6.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />De astăzi clujenii pot plăti taxele şi impozitele locale la un ghişeu deschis în Iulius Mall de către Primăria Cluj-Napoca şi în colaborare cu Banca Transilvania. </strong></p>

Taxele locale pot fi plătite cu cardul, iar operaţiunea durează mai puţin de un minut.


Primarul Emil Boc a fost primul care a plătit impozitul pe anul acesta la ghişeul nou deschis. În plus, el a primit şi bonificaţia de 10% fiindcă a plătit înainte de 31 martie. Ghiseul este situat la parterul centrului comercial, lângă scările rulante.

Plata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul cardului în Iulius Mall este deocamdată un program pilot care va fi menţinut dacă se va dovedi că există cerere. „Este un program pilot pe care îl derulează Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Banca Transilvania şi Visa pentru a le oferi clujenilor posibilitatea să plătească, cu cardul, impozitele şi taxele locale atunci când merg la mall, adică să mai evite un drum la Primărie sau la Primăria de cartier”, a declarat primarul Emil Boc.


Programul va fi menţinut până la sfârşitul primului semestru. „Dacă va fi de succes îl vom menţine şi în continuare, oferindu-le clujenilor o alternativă plăcută de a-şi putea achita obligaţiile faţă de bugetul local atunci când vin să facă cumpărături la mall”, a adăugat primarul.

Legătura este securizată, există acces la baza de date pentru astfel încât fiecare clujean care va folosi acest serviciu va şti ce impozit are de plătit. Primăria a asigurat legătura securizată şi personalul care încasează impozitele şi taxele.


Reprezentanţii Băncii Transilvania au subliniat că plata se poate face doar prin intermediul cardurilor bancare. Banca Transilvania a pus la dispoziţie aparatul de încasat cu cardul şi se acceptă la plată orice fel de card emis sub sigla VISA, Mastercard de orice bancă din lume.

Plata se poate face inclusiv în week-end.

Ultimele Stiri
abonare newsletter