Actualitate

Un politician german vrea reintroducerea VIZELOR pentru BULGARI ŞI ROMÂNI

<p><strong>Un membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Wilfried Scharnagl, a pledat pentru reintroducerea urgenta a vizelor cu scopul de a impiedica familile sărace de romi din Bulgaria şi România sa vină în Germania, relatează site-ul Novinite.com

Potrivit Die Welt, această problemă a fost ridicată atunci când Asociaţia oraşelor germane a avertizat că municipalităţile nu vor mai putea să facă faţă consecinţelor unei micrări tot importante a unor familii de romi, scrie site-ul bulgar.


Într-o emisiune pe tema "Imigranţii sărăciei: Este Germania copleşită?", la postul de televiziune ARD, marţi seara, Scharnagl s-a folosit de discuţie pentru a aduce acuzaţii Uniunii Europene în ansamblu, potrivit publicaţiei germane, scrie Novinite.com. El a declarat că UE a adus "problema" în Germania şi, de aceea, se presupune că tot ea va soluţiona "încurcătura" cauzată.

Scharnagl a mai apeciat că administraţia UE se îndepărtează de problemele reale, ocupându-se în schimb de reglementări cu privire la becuri şi la capete de duş. "Noi, germanii, nu putem să rezolvăm toate problemele din lume", a conchis politicianul CSU, filiala bavareză a creştin-democraţilor cancelarului german Angela Merkel.


Potrivit Die Welt, în locul unei discuţii în profunzime, talk-showul a degenerat rapid într-un schimb de replici dure între un activist roma, Hamze Bytyci, şi Wilfried Scharnagl.

Ceilalţi participanţi la emisiune au fost Guntram Schneider, din cadrul SPD (opoziţie), cântăreaţa de muzică pop Lucy Diakovska, de origine bulgară, Michael Willhardt, preşedintele unei filiale a unei iniţiative civice pentru dezvoltare urbană din Duisburg, şi Özlem Gezer, un jurnalist de la Der Spiegel.

Ultimele Stiri
abonare newsletter