Actualitate
TRAGEDIE în Italia: Un antreprenor ucide două funcţionare, după care se sinucide
<p><strong>Un antreprenor italian, în vârstă de 43 de ani, a ucis miercuri după-amiază doi angajaţi ai administraţiei publice din Perugia, în centrul Italiei, după care s-a sinucis, o dramă legată de criza economică ce afectează ţara.
Andrea Zampi reproşa "birocraţiei" locale că l-a împiedicat să obţină un credit de 100.000 de euro, determinând astfel închiderea companiei sale, Progetto Moda, care se ocupa de formare profesională şi pe care o administra împreună cu părinţii săi, potrivit site-ului Corriere della Sera.
Bărbatul a urcat la etajul al patrulea, unde se aflau cele două femei pe care el le considera responsabile de eşecul său şi, după ce a tras asupra lor, s-a închis într-un alt birou, unde s-a sinucis cu arma pe care o avea asupra lui.
Una dintre femei a murit pe loc, iar alta la scurt timp după internarea în spital.
"Este o tragedie îngrozitoare, rezultatul unui climat înspăimântător legat de criza economică actuală", a reacţionat Vladimiro Boccali, primarul din Perugia.
Economia italiană a intrat în recesiune de un an şi jumătate, iar măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Monti pentru a reasigura pieţele în faţa datoriei italiene mari nu au rezolvat nimic. În acest context, băncile au devenit şi mai reticente în a acorda credite întreprinderilor mici şi mijlocii.