Actualitate
Peste 2.500 de persoane sunt aşteptate la mitingul pentru autonomie
<p><strong><img src="documente/stories/05 laszlo tokes ceremonie inaugurare statuie matei corvin rp 04.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Organizatorii mitingului pentru autonomie, programat duminică după-amiază la Târgu Mureş, au anunţat că aşteaptă la manifestare peste 2.500 de persoane, autorităţile din judeţul Mureş luând măsuri suplimentare de pază a unor obiective culturale, româneşti, maghiare şi evreieşti.</strong>
Manifestarea va începe la ora 17.00 la Monumentul Secuilor Martiri - ridicat pe locul execuţiei secuilor care au complotat contra Imperiului Austro-Ungar, în 10 martie 1854 - unde vor avea loc o serie de alocuţiuni susţinute de europarlamentarul Laszlo Tokes, liderul Consiliului Naţional Secuiesc, de Izsak Balazs, de un preot pensionar, Santha Imre din judeţul Covasna, de preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, şi de un delegat al Cataloniei şi alţii.
După alocuţiuni şi depuneri de coroane de flori, participanţii vor porni într-un marş către centrul municipiului Târgu Mureş.
Protestatarii vor ajunge în centrul oraşului în jurul orei 19.00-19.30, iar în clădirea Prefecturii vor intra 10 persoane printre care şi europarlamentarul Laszlo Tokes, care vor înmâna ofiţerului de serviciu un document care să fie înaintat Guvernului.
După ora 19.30, în Palatul Culturii din Târgu Mureş va avea loc o festivitate pentru decernarea premiilor 'Gabor Aron', la care se va intra doar pe bază de invitaţie, iar restul participanţilor la miting vor pleca spre case.
Prefectul judeţului, Corneliu Grosu, a precizat că din informaţiile pe care le deţine nu vor fi 'semnificative deplasări de personal' şi că majoritatea participanţilor la miting vor pleca din Târgu Mureş la orele serii.
'Vor fi prezente mai multe formaţiunii politice şi non politice din ţară şi din străinătate, din Ungaria în special, din ţară de la Covasna, Harghita şi Mureş, în special, probabil vor veni şi din alte judeţe. Semnificative deplasări de personal nu vor fi (...) Se apreciază, după spusele organizatorilor, până în 2.500 de oameni, care vor preda prefectului un înscris în care se consemnează existenţa de facto a Ţinutului Secuiesc, cu capitala la Târgu Mureş, pentru a fi transmis Guvernului. Am luat toate măsurile ca să preîntâmpinăm şi să evităm în totalitate orice evenimente care ar putea să ducă la manifestări neconforme cu ceea ce doresc organizatorii, cu liniştea pe care şi-o doresc locuitorii şi, de ce nu, în conformitate cu autorizaţia care a fost eliberată', a arătat prefectul judeţului Mureş.
Potrivit prefectului, nu va fi nevoie de suplimentarea numărului forţelor de ordine, întrucât 'fiind un eveniment civic şi civil ne aşteptăm să se desfăşoare cu discernământ, cu calm, cu responsabilitate'.
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat că marşul şi mitingul programate duminică au scopul de a sprijini doleanţa de autonomie a secuimii şi noul proiect de lege pe care organizaţia doreşte să îl propună Parlamentului.
La mitingul pentru autonomie de la Târgu Mureş şi-a anunţat participarea şi Noua Gardă Maghiară, finanţată de partidul de extremă dreapta din Ungaria Jobbik.