Actualitate

Vezi de ce NU SE MAI TRANSMIT extragerile LOTO la televizor

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/12/lottery-balls-used-for-th-008.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />O bună parte dintre români urmăresc cu sufletul la gură numerele câştigătoare la extragerile care au loc, de obicei, de două ori pe săptămână, însă, în ultima săptămână, extragerile loto nu s-au mai transmis la televiziunea publică, care, de altfel, a fost şi amendată de CNA după ce o vedetă autohtonă şi-a expus părţile intime în timpul unei emisiuni loto. </strong></p>

 


Exceptând o perioadă de 13 luni, ianuarie 2006 - ianuarie 2007, când extragerile loto au fost difuzate de Antena 1, emisiunile au fost transmise de televiziunea publică. Acest lucru nu s-a întâmplat în ediţiile din 7 şi 10 martie, când pe loto.ro a fost postat mesajul că pot fi vizionate exclusiv pe site-ul Loteriei Române. Nici vizionarea pe site nu a fost însă posibilă.

Motivul opririi transmisiunilor loto este încetarea contractului dintre Compania Naţională Loteria Română (CNLR) şi Societatea Română de Televiziune. În 8 februarie 2012, Loteria Română a atribuit TVR un contract în valoare de 2,8 milioane de lei, fără TVA, pentru "servicii de divertisment în scopul transmiterii tragerilor loteristice". Contractul a început din 9 februarie, fiind valabil pentru 106 ediţii în care, pe lângă extragerile loto, erau difuzate şi o serie de momente artistice. Săptămâna trecută, contractul a expirat şi în prezent nu a fost demarată nicio procedură de licitaţie, au declarat pentru gândul surse din cadrul Loteriei Române. Situaţia din prezent este cel puţin ciudată în contextul în care foarte mulţi români joacă la LOTO şi urmăresc extragerea la tv.


"Nu s-a mai întâmplat niciodată ca extragerile să nu fie difuzate la tv. Eu când eram directorul general al Loteriei Române aveam un contract cu TVR de zero lei, zero bani, pe când ei au avut un contract de aproape 800.000 de euro. Gândiţi-vă, Loteria e de stat, TVR-ul este de stat, nu este normal să existe un contract în care să se stipuleze o sumă anume", a declarat pentru gândul Liliana Mincă, fost director al Loteriei Române în perioada 2006 - 2009.

Divertisment pentru adulţi la TVR, pe banii Loteriei Române

Conform contractului pentru "servicii de divertisment", în fiecare emisiune în care au avut loc extrageri loto au fost invitate o serie de vedete autohtone pentru a "destinde" atmosfera cu momente artistice. În ediţia din 28 februarie a emisiunii "Lozul cel mare" au apărut imagini cu cântăreaţa Bijou care nu purta lenjerie intimă. Mai mult decât atât, totul a fost făcut cu ştirea prezentatorilor Silvia Stanciu şi Marius Rădmăneştean, cărora cântăreaţa le-a spus în direct că "nu are elementul intim", adică "nu are nimic pe dedesubt".

Ultimele Stiri
abonare newsletter