Actualitate

Sute de ROMÂNI şi cel puţin şase autocare BLOCATE în Ungaria din cauza vremii

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/15/viscol pe sosea.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Numărul românilor aflaţi în tranzit în Ungaria rămaşi blocaţi din cauza închiderii autostrăzilor M1 şi M7 şi altor drumuri pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile este de ordinul sutelor, fiind cel puţin şase autocare cu pasageri români în această situaţie, informează MAE. </strong></p>

 


"Până în acest moment misiunea diplomatică din Budapesta a primit numeroase solicitări din partea cetăţenilor români blocaţi pe autostrăzile M1 şi M7. Majoritatea cetăţenilor români solicită informaţii cu privire la perspectiva deblocării şoselelor (...) Numărul estimat al cetăţenilor români blocaţi pe şoselele ungare este de ordinul sutelor. Sunt şi şase autocare blocate care se află în contact cu ambasada", informează MAE român. Ambasada de la Budapesta a primit cel puţin 70 de apeluri de la emiterea alertei meteo în cursul zilei de joi.

De asemenea, în cazul cetăţenilor români surprinşi pe drumuri naţionale a fost nevoie ca ambasada să-i ajute să identifice exact locaţia în care se aflau şi cu sprijinul poliţiei să fie conduşi în locuri special pregătite pentru a aştepta deblocarea şoselei.


În alte cazuri, în baza informaţiilor furnizate de ambasadă, şoferii au evitat blocajele şi aşteaptă în locuri amenajate deblocarea drumurilor. În cazul cetăţenilor români care au rămas blocaţi pe autostrăzi, în funcţie de loc, misiunea diplomatică le-a pus la dispoziţie informaţii furnizate de autorităţile de poliţie competente.

Ambasada României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile locale, precum şi cu cetăţenii români care se află blocaţi, căutând cele mai bune soluţii pentru rezolvarea situaţiei, mai menţionează MAE.



Citeşte şi:


Ungaria: Mii de persoane şi-au petrecut noaptea în maşini din cauza ninsorilor


Ultimele Stiri
abonare newsletter