Actualitate
ICR: TIFF-ul, partener strategic cu vizibilitate internaţională
<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/18/piata unirii la tiff.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Institutul Cultural Român (ICR) face o serie de precizări în legătură cu Concursul de proiecte culturale cu finanţare nerambursabilă, derulat în perioada ianuarie - martie, subliniind că o serie de instituţii sunt deja parteneri strategici ai Institutului şi califică drept intoxicări o serie de afirmaţii ale unor persoane din sfera publică.</strong>
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Promovării Creaţiei din cadrul ICR transmis luni până în acest moment s-a parcurs abia prima fază, autorilor de proiecte cerându-li-se să-şi completeze documentaţia dosarelor pentru a se încadra în lege.Pe de altă parte, ICR subliniază că „finanţează numai proiecte cu impact extern şi că ICR nu este dotat cu resurse financiare de la bugetul statului pentru a finanţa orice proiect cultural (...), finanţarea producţiei (în film, arte plastic etc.) făcându-se, prin lege, de către alte instituţii ale ţării', adăugând că 'Ministerul Culturii poate face aceasta, prin lege”.
„Subliniem că unele instituţii şi proiecte au fost considerate, deja din octombrie - noiembrie 2012, drept parteneri strategici, respectiv acţiuni strategice, cu vizibilitate internaţională, ale Institutului Cultural Român. De aceea, Transilvania International Film Festival, Festivalul Naţional de Teatru (UNITER), Festivalul Internaţional de Film de la Bucureşti, Teatrul Radu Stanca, Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra, Teatrul Elvira Godeanu, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Festivalul Filmului Documentar (ASTRA Sibiu), Festivalul Filmului de Animaţie (Bucureşti), Festivalul Filmului Evreiesc, Festivalul de Film Anonimul (Sfântu-Gheorghe), Fundaţia Sergiu Celibidache, Filarmonica George Enescu, Festivalul de Jazz (Sibiu), Asociaţia SoNoRo - Interferenţe se finanţează direct, în calitate de parteneri strategici. În câteva zile se va comunica nivelul finanţării acestora”, menţionează sursa citată.
Printre proiectele derulate sau aflate în curs de derulare pe care le-a sprijinit, ICR aminteşte: deplasarea la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin a echipei conduse de regizorul Călin Peter Netzer, câştigătorul trofeului Ursul de Aur cu filmul „Poziţia copilului”, precum şi participarea actriţei Ada Condeescu în programul Shooting Stars (aproximativ 45.000 lei); acordarea premiului Festivalului de Film NEXT (9.000 lei); acordarea premiului Festivalului de Film Politic (4.500 lei).
De asemenea, sunt menţionate: derularea proiectului „Aventurile Prinţului Ahmed” în colaborare cu Goethe Institut (23.320 lei); deplasarea echipei Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, împreună cu regizorul Silviu Purcărete, pentru o serie de cinci spectacole pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio (22.500 lei); susţinerea Asociaţiei SoNoRo pentru organizarea workshopului pentru tineri muzicieni de la Montepulciano, Italia - mai, iunie 2013 (13.500 lei); sprijinirea participării Orchestrei Române de Tineret la Festivalul Ravello 2013 (22.500 lei); Cristian Mungiu, achiziţie DVD; Radu Gabrea, participare la Festivalul Internaţional de Cinema la Buenos Aires şi altele.
Pe 29 noiembrie 2012, ICR a lansat concursul de proiecte cu finanţare nerambursabilă, pe diferite arii culturale şi, în acelaşi timp, un concurs naţional.
La concurs au participat proiecte din diferite arii culturale (muzică, teatru, folclor, arte vizuale, arhitectură etc.) şi din întreaga ţară. Aceasta este doar una dintre liniile de finanţare de proiecte culturale ale ICR, alături de cooperări externe, diaspora, proiectele institutelor culturale române din străinătate etc.
Pentru acest concurs au fost alocaţi 450.000 lei, prin Direcţia Generală a Promovării Creaţiei, mai precizează ICR.
Citeşte şi:
Marga, despre concursul de finanţare a proiectelor culturale: E o furtună într-un pahar cu apă
ICR nu finanţează în acest an TIFF