Actualitate
STUDIU: Românii merg la bibliotecă tot mai des. Vezi de ce!
<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/19/biblioteca.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Aproximativ 16% dintre români frecventează bibliotecile publice, atât pentru a împrumuta cărţi, cât şi pentru a căuta online informaţii despre probleme legate de sănătate, educaţie, locuri de muncă, dezvoltarea afacerilor şi comunicare cu rude/prieteni. </strong></p>
Potrivit unui studiu al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, realizat în 17 ţări europene, printre care şi România, importanţa bibliotecilor publice pentru români în comunităţile pe care le deservesc a crescut şi este similară cu cea europeană, iar nevoile la care răspund acestea s-au diversificat considerabil faţă de acum patru ani, înainte ca programul Biblionet să fie lansat în ţara noastră.
Printre alte concluzii importante ale studiului realizat de TNS pentru Fundaţia Bill & Melinda Gates şi care a evaluat impactul bibliotecilor publice în viaţa românilor pot fi menţionate: numărul românilor care frecventează bibliotecile este tot mai mare; activităţile şi serviciile oferite de bibliotecă sunt mai variate; accesul la informaţie a crescut considerabil prin dotarea cu calculatoare conectate la internet.
În prezent, 2,6 milioane de români (16%) frecventează bibliotecile publice. Cu un procentaj considerabil, 64%, românii consideră că biblioteca publică are nevoie de finanţare suplimentară, media europeană fiind de 40%. Acest lucru ar remedia problemele cu care se confruntă bibliotecile din România legate de fondul insuficient de carte, spaţiu, personal şi tehnologie modernă de acces la informaţiei.
În condiţiile în care România are în continuare unul din cele mai mici procentaje de acces permanent la internet (54% din gospodării au internet la nivel naţional, penultimul loc printre ţările UE, conform Eurostat 2012), bibliotecile publice dotate cu tehnologie prin programul Biblionet acţionează ca instrument de facilitare a incluziunii digitale, oferind şi asistând milioane de români pentru a accesa informaţie gratuit.
Rolul sporit al bibliotecii în comunitate este recunoscut de 61% dintre români, care consideră că biblioteca publică îndeplineşte nevoile comunităţii, situând România pe locul 5, după ţări precum Finlanda (87%), Danemarca (69%), Spania (66%) şi Belgia (62%). În plus, 90% dintre cei care au folosit calculatorul într-o bibliotecă publică au declarat că şi-au rezolvat cel puţin o nevoie, comparativ cu media europeană de 83%.