Actualitate
Comercializarea produselor etichetate fraudulos "bio" sau "eco" va fi oprită
<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/27/supermarket.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Produsele inscripţionate fraudulos cu termenii "ecologic", "biologic", "organic" sau cu abrevierile acestora "eco" şi "bio", doar pentru inducerea în eroare a consumatorului, care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile UE de producţie ecologică, vor fi oprite temporar de la comercializare. </strong></p>
Executivul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care este creat cadrul instituţional pentru stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în sectorul agriculturii ecologice, având în vedere prevederile Regulamentului CE 834/2007 şi prevederile Regulamentului CE 889/2008.
Conform documentului, operatorilor care folosesc fraudulos termenii menţionaţi, ca mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, pe materialele publicitare şi pe documentele comerciale, care pot induce în eroare consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică, li se va aplica, pe lângă amenda contravenţională, şi o sancţiune complementară de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză.