Actualitate

Washingtonul mobilizează avioane de vânătoare F-22 în cadrul exerciţiilor americano-sud-coreene

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/01/f22-raptors.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Statele Unite au anunţat luni că au mobilizat avioane de vânătoare invizibile pe radar F-22, după bombardierele B-52 şi B-2, în cadrul manevrelor americano-sud-coreene organizate pe fondul tensiunilor intense cu regimul nord-coreean. </strong></p>

 


Cele două avioane Raptor F-22 au ajuns duminică în Coreea de Sud pentru a participa la exerciţiile anuale "Foal Eagle" care vor dura până la 30 aprilie, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor americane.

Avioanele de vânătoare vor fi staţionate la baza americană din insula japoneză Okinawa (sud), potrivit unor informaţii neconfirmate.


Aparatele F-22 au fost deja mobilizate pentru aceste manevre interarme dar contextul este deosebit de delicat, cu o inflaţie verbală, pe care specialiştii o consideră îngrijorătoare, între Phenian, pe de o parte, şi Seul şi Washington, de cealaltă parte.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că bombardierele sale B-52 şi B-2 au efectuat zboruri de antrenament pe teritoriul sud-coreean, generând furia Coreei de Nord.


După acest anunţ, Phenianul a ameninţat că va ataca insulele americane Guam şi Hawaii, din Pacific. Ulterior, Coreea de Nord a declarat sâmbătă că este "în stare de război" cu Seulul.


 


Citește și:

Coreea de Sud anunţă desfăşurarea în aprilie a unor exerciţii militare combinate cu Marina americană


Coreea de Nord este în "STARE DE RĂZBOI" cu Coreea de Sud


abonare newsletter