Actualitate

Parlamentul European se mută pentru o săptămână la Cluj

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/08/04 studenti amfiteatru sala de cursuri rp 1.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />135 de studenţi din toată ţara vor participa, începând de luni, timp de o săptămână, la 'Simularea Parlamentului European 2013', eveniment menit să îi familiarizeze pe tineri cu procesele decizionale de la Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg. </strong>


Tema din acest an a reuniunii organizate de Societatea Studenţilor Europenişti de la Universitatea 'Babeş-Bolyai' este 'Statele Unite ale Europei versus Europa Federală'.

În prima zi a întâlnirii, europarlamentarul Iuliu Winkler le va vorbi participanţilor, la Casa de Cultură a Studenţilor, despre perspectivele profesionale ale absolvenţilor de studii universitare din Uniunea Europeană, în contextul adâncirii crizei economice şi a faptului ca rata şomajului în rândul tinerilor a atins cele mai înalte cote înregistrate vreodată în Europa.

Programul studenţilor europenişti include o prezentare a programului 'Erasmus antreprenorial', o masa rotundă cu tema 'Negocierea Europeană', conferinţele 'Analiza sistemului federal american' şi 'Germania în Uniunea Europeană', un seminar special RFI, o dezbatere intitulată 'Rock the Vote', sesiuni plenare, precum şi seri dedicate discuţiilor pe diverse teme europene.

Proiectul 'Simularea Parlamentului European' se află la cea de-a cincea ediţie. Participanţii provin din facultăţi cu diverse profiluri şi au oportunitatea să-şi autoevalueze abilităţile de lider de grup în cadrul unor dezbateri deschise şi de a-şi îmbunătăţi modul de comunicare. Ei învaţă cum să administreze o criză sau o negociere în procesul decizional.


Ultimele Stiri
abonare newsletter