Actualitate
Află cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în Transilvania şi la munte
<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/08/vremea.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 7 - 22 aprilie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. </strong></p>
TRANSILVANIA
Procesul de încălzire a vremii între 8 şi 12 aprilie va însemna trecerea de la 9 grade spre valori termice diurne de 17 grade. În următoarele trei zile va exista o răcire nesemnificativă, cu trecerea printr-un minim de 14 grade în data de 14 aprilie şi revenirea la 17 grade pe 16 aprilie, valoare ce va rămâne cvasiconstantă pe parcursul celei de-a doua săptămâni.
Temperaturile medii nocturne vor scădea spre limita îngheţului, de la 2 grade pe 8 aprilie până aproape de 0 grade în data de 9 aprilie, dar între 10 şi 14 aprilie acestea vor creşte până la 6 grade. Urmează o scădere a temperaturilor minime spre 2 grade pe 15 şi 16 aprilie, iar între 17 şi 21 aprilie vor fi mici variaţii în jurul a 3 grade.
În intervalul de prognoză ploile slabe se pot semnala zilnic, iar în intervalele 10-11 aprilie,13-15 aprilie, 16-18 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi şi ploi mai însemnate cantitativ.
LA MUNTE
În prima săptămână, temperaturile diurne vor creşte, în medie, de la 2 la 10 grade. O uşoară răcire se va resimţi în zilele de 14 şi 15 aprilie, când acestea vor scădea spre 7 grade. Pentru intervalul 16-21 aprilie se aşteaptă mici variaţii în jurul mediei termice diurne de 9 grade.
Temperaturile medii nocturne se vor menţine sub limita îngheţului până pe 12 aprilie, ceea ce este normal pentru regiunile înalte în această perioadă a anului. Începând cu 13 aprilie acestea vor fi uşor pozitive, în jurul mediei de 1 grad.
Temporar vor cădea ploi la altitudini mai mici de 1 700 m, iar la altitudini mai mari, mai ales la începutul intervalului, se vor semnala şi lapoviţe sau ninsori. Precipitaţiile pot fi mai însemnate cantitativ în intervalele 9-11 aprilie, 13-15 aprilie şi 20-21 aprilie.