Actualitate

Vladimir Putin a rămas fără permis

<p><strong>Poliţia germană i-a confiscat unui rezident din Germania permisul de conducere, pe care avea trecut numele lui Vladimir Putin (omonim cu al preşedintelui Rusiei), act ce ar fi fost emis de autorităţile din Letonia, transmite agenţia de presă Dapd.</strong>


Incidentul a avut loc sâmbătă, 6 aprilie, în trenul care circula de la Salzburg la Munchen, dar poliţia a făcut cunoscut cazul abia în ajun, conform Die Welt.

Poliţiştii de frontieră au descoperit permisul de conducere fals în posesia unui pasager de 27 de ani în timpul unui control de rutină, ce se desfăşoară de regulă în trenurile care trec frontiera austro-germană. Tânărul, care s-a dovedit că are origini ruse, a recunoscut că a cumpărat permisul de la o piaţă de vechituri din Rusia.


Poliţia i-a permis să-şi continue călătoria. Totodată, forţele de ordine germane au specificat că acesta va evita urmărirea penala pentru utilizarea de documente false pentru că nu avea intenţii criminale. Cu toate acestea, poliţiştii germani i-au confiscat actul fals pentru ca era prea asemănător cu cel real şi ar fi putut genera confuzie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter