Actualitate
EXPLOZIILE din BOSTON: Doi saudiţi au fost răniţi în atentate
<p><strong>Doi saudiţi, un bărbat şi o femeie, au fost răniţi în atentatul produs la Boston, luni, dar niciunul dintre ei nu este suspectat de implicare în comiterea faptelor, a anunţat marţi ambasada Arabiei Saudite. </strong></p>
Poliţia americană a anunţat anterior că un tânăr saudit, în vârstă de 20 de ani, era păzit de către poliţişti într-un spital din Boston, subliniind că nu a fost plasat în detenţie.
Autorităţile americane au comunicat ambasadei luni seara că "niciun saudit nu este suspectat de comiterea atentatului produs luni în timpul maratonului de la Boston şi că (tânărul) saudit în cauză este un martor, nu un suspect", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei Nail Al-Jubeir.
Marţi, anchetatorii efectuau în continuare cercetări cu privire la atentatul care s-a soldat cu trei morţi şi 176 de răniţi. Ei nu au stabilit încă dacă este un act comis de către un singură persoană sau un grup, provenind din Statele Unite sau din străinătate.
Cincisprezece din cei 19 piraţi ai aerului responsabili de atentatul din 11 septembrie erau saudiţi.
Şeful diplomaţiei saudite, prinţul Saud Al-Faisal, se afla în vizită, marţi, la Washington, unde s-a întâlnit cu secretarul de Stat John Kerry.
"Unul dintre răniţi este o cetăţeană saudită, soţia unui student. Noi sperăm că se va face bine, ca toţi cei care au fost răniţi", a declarat el după întâlnire.
Prinţul Saud Al-Faisal a împărtăşit, de asemena, "solidaritatea" saudiţilor faţă de "tragedia" produsă la Boston şi a amintit că Arabia Saudită condamnă "toate actele teroriste".