Actualitate

Bosch caută la Cluj persoane care au "o plăcere în muncă"

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/19/03 bosch.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Reprezentanţii companiei Bosch au căutat la târgul de joburi organizat la Cluj-Napoca persoane care "au o plăcere în muncă". Pentru cele 100 de posturi oferite la fabrica din Jucu, sute de oameni şi-au depus CV-urile, mulţi dintre ei fiind absolvenţi de facultate, foşti angajaţi la Nokia şi Mechel.

Compania germană Bosch, care va deschide în vară o fabrică în comuna clujeană Jucu, a oferit, la târgul organizat vineri la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, 100 de posturi în cadrul firmei, cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă putând să-şi depună CV-ul şi să completeze formulare.


Până la sfârşitul acestui an, Bosch vrea să angajeze 325 de persoane la fabrica din Jucu, să dubleze anul viitor numărul şi să ajungă la 1.200 de angajaţi în 2015.

Acum se caută specialişti pentru analiza defectelor, ingineri calitate, operatori distribuitori, ingineri departament tehnologic, specialişti în gestionarea datelor de producţie, ingineri în gestionarea pieselor de schimb, ingineri de testare sistem şi software, dar şi pompieri, stivuitorişti, achizitori şi electricieni.


Foştii angajaţi de la Nokia şi Mechel Câmpia Turzii au venit cu autocare şi microbuze la târgul de joburi Bosch

La târg au fost aduşi, cu autocare şi microbuze puse la dispoziţie de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, 400 dintre foştii angajaţi ai Nokia din judeţ, care sunt incluşi în proiectul finanţat din Fondul European de Ajustare la Globalizare şi care aveau obligaţia să se prezinte la târg. Pe lângă aceştia, la târg au venit şi alţi 100 de foşti angajaţi ai Nokia care fac parte din acelaşi proiect şi care locuiesc în municipiu. Cei care au lucrat la Nokia au primit câte 100 de euro din proiectul menţionat, accesat de AJOFM Cluj, pentru a-şi cumpăra îmbrăcăminte şi a fi cât mai prezentabili la târg.

Printre participanţi au fost însă şi 200 de disponibilizaţi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii, de la alte companii, dar şi proaspeţi absolvenţi de învăţământ superior.


Pe unii dintre ei nu i-au interesat salariile oferite sau postul exact, importantă fiind obţinerea unui loc de muncă. Alţii au vrut să afle din discuţiile cu oficialii Bosch programul de lucru, dacă vor lucra mult timp în picioare sau cât va fi pauza de masă.



Citeşte şi:

Ministrul Muncii a vizitat târgul locurilor de muncă Bosch


Bosch organizează un Târg de joburi la Cluj!


abonare newsletter