Actualitate
Hillary Clinton, vizată într-un raport privind atacul de la Benghazi
<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/25/hillary clinton.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Un raport parlamentar acuza miercuri cel mai înalt nivel al Departamentului de Stat american, condus la vremea aceea de Hillary Clinton, că a respins solicitări în domeniul securităţii la Consulatul din Benghazi, în Libia, în lunile dinaintea atacului care l-a vizat în septembrie.</strong></p> <p>
"Reducerile nivelului de securitate înaintea atacurilor de la Benghazi au fost aprobate până la cel mai înalt nivel al Departamentului de Stat, inclusiv secretarul de Stat Clinton", scriu cinci preşedinţi republicani ai unor comisii din cadrul Camerei Reprezentanţilor într-un raport publicat miercuri.
"Oficiali de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat ştiau că ameninţările la Benghazi erau ridicate şi că acest complex de la Benghazi era vulnerabil şi incapabil să reziste unui atac", se arată în raport.
Republicanii, care tratează cazul ca pe un scandal politic, evocă o telegramă diplomatică din partea ambasadorului Gene Cretz, trimisă la 28 martie 2012, în care acesta reclama suplimentarea ofiţerilor de securitate.
Un răspuns trimis la 19 aprilie 2012, semnat cu numele lui Hillary Clinton, ia notă de cerere, dar recomandă "o reevaluare a numărului de agenţi ceruţi la Benghazi", interpretată în raport ca o reducere a numărului de ofiţeri de securitate.
Într-un e-mail din iunie 2012, ambasadorul Christopher Stevens cere unui oficial din cadrul Departamentului de Stat menţinerea ofiţerilor a căror plecare este programată, dar acesta îi respinge cererea.
O solicitare formulată de către Stevens într-o telegramă, la 9 iulie, ar fi fost respinsă de către Patrick Kennedy, un adjunct al secretarului de Stat.
Departamentul de Stat a respins miercuri concluziile raportului şi a subliniat că acesta a cooperat deplin cu Congresul, în cursul unor audieri, furnizând aproximativ 25.000 de pagini de documente.
Concluziile raportului "nu corespund cu ceea ce credem noi în legătură cu transparenţa noastră şi cu munca depusă", a declarat Patrick Ventrell, un purtător de cuvânt.
Hillary Clinton a declarat în cursul audierii sale în Congres, în ianuarie, că "telegramele referitoare la securitate nu au ajuns la mine şi nici la un nivel superior adjuncţilor secretarului de Stat" vizaţi. Ea preciza că 1,43 de milioane de telegrame sunt adresate anual secretarului de Stat.
Ea a oferit asigurări, la jumătatea lui octombrie, că îşi asumă responsabilitatea consecinţelor atentatului.
La 11 septembrie, militanţi islamişti puternic înarmaţi au atacat complexul diplomatic american de la Benghazi, în estul Libiei. Christopher Stevens şi alţi trei americani au murit în urma atacului.