Actualitate
FOTO: Protest în Cluj-Napoca faţă de construirea unui crematoriu uman
<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/26/crematoriu 4.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Peste 70 de persoane au protestat, vineri, printr-un marş pe străzile din Cluj-Napoca faţă de proiectul construirii unui crematoriu uman în Cimitirul Mănăştur, după ce Tribunalul Cluj a anulat o hotărâre a Consiliului Local privind revocarea asocierii cu firma care dorea construirea acestuia. </strong></p>
Participanţii la marş - locuitori ai cartierului Mănăştur, preoţi şi reprezentanţi ai Fundaţiei "Părinţi clujeni"- s-au adunat, vineri, în curtea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Mănăştur, zona unde se prevede construirea crematoriului, spunând că se opun proiectului pentru că acesta ar putea duce la poluarea atmosferei şi la îmbolnăvirea populaţiei, dar şi pentru că incinerarea nu este aprobată de Biserica Ortodoxă.
Preotul paroh al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", Dan Hognogi, a declarat că Biserica Ortodoxă se opune incinerării, susţinând înhumarea celor decedaţi.
"Atitudinea pe care o luăm este şi creştinească, dar şi civică, împotriva crematoriului care se doreşte a fi ridicat în Mănăştur. Biserica Ortodoxă este împotriva incinerării, având în vedere faptul că, în Biblie, se spune «pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce», adică omul trebuie înhumat, nu incinerat. Noi, preoţii, se alăturăm unui demers civic, al locuitorilor din Mănăştur, cel mai mare cartier din municipiu. Dacă tot se doreşte să fie construit un crematoriu, să fie în afara municipiului, la 30 de kilometri, nu la 35 de metri de prima casă", a spus Hognogi.
Emil Şteţco, preşedintele unei asociaţii de proprietari din zonă, a declarat, la rândul său, că participanţii la marş au dorit să protesteze, fiind nemulţumiţi de sentinţa Tribunalului Cluj din luna martie, prin care s-a anulat o hotărâre a Consiliului Local Cluj-Napoca, de revocare a asocierii dintre firma RDK Cremation, care doreşte construirea crematoriului, şi administraţia locală.
"Considerăm că această sentinţă nesocoteşte drepturile consacrate de legislaţia europeană, în Constituţie şi în alte legi, referitoare la un mediu sănătos. În zonă există unităţi de educaţie care au peste 5.000 de elevi, iar sănătatea acestora riscă să fie grav afectată, dacă acest crematoriu va fi pus în funcţiune. Activitatea acestui adevărat «Auschwitz de Cluj» va avea un impact deosebit de grav asupra întregului oraş, prin noxele emise. Potrivit unor studii, mişcarea aerului în municipiu se face de la vest la est, asfel încât noxele se duc spre centru şi afectează şi alte cartiere", a subliniat Şteţco.
Marşul s-a desfăşurat pe străzile din centrul Clujului, iar protestatarii au depus memorii prin care îşi explică nemulţumirile, la Primărie şi la Prefectura Cluj.
Citeşte şi:
Marşul împotriva construirii crematoriului din Mănăştur a fost aprobat
Crematoriul uman din Mănăştur, mai aproape de realizare
Marş al tăcerii împotriva crematoriului uman