Actualitate

Trei camioane, încărcate cu gunoaie adunate după ieşirile la picnic din weekend, la Cluj

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/29/gunoi-ghena.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Aproximativ trei camioane de gunoaie au fost adunate, la sfârşitul săptămânii, de firma de salubritate care are în responsabilitate zonele de agrement din apropierea municipiului Cluj-Napoca, oamenii care au ieşit la picnic de Florii lăsând în urmă PET-uri, resturi de mâncare şi hârtii. </strong></p>

 


Sergiu Hossu, directorul firmei de salubritate care răspunde de zonele de agrement Hoia şi Făget, din apropiere de Cluj-Napoca, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că au fost colectate circa trei camioane de deşeuri în trei zile.

"Angajaţii firmei noastre de salubritate, care se ocupă de zonele de agrement de lângă Cluj-Napoca, de la Făget şi Hoia, au adunat, timp de trei zile -vineri, sâmbătă şi duminică - o cantitate destul de mare de deşeuri aruncate de clujenii care au ieşit la sfârşit de săptămână la iarbă verde. Astfel, s-au adunat peste 70 de metri cubi de deşeuri - PET-uri, resturi de mâncare, hârtii. Au fost cam trei camioane de deşeuri", a spus Hossu.


Potrivit acestuia, zonele de agrement de la Făget şi Hoia au fost inspectate, vineri, de reprezentanţii conducerii Primăriei pentru a se asigura că zona este curată înainte de ieşirea clujenilor la iarbă verde.

Nici Primăria Cluj-Napoca şi nici Comisariatul Gărzii de Mediu Cluj nu au aplicat amenzi celor care au ieşit la sfârşitul săptămânii la iarbă verde.


Legea privind desfăşurarea activităţilor de picnic a intrat în vigoare în 30 martie 2012 şi reglementează activităţile de picnic desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, având ca scop prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.

abonare newsletter