Actualitate
BIOGRAFIE: Beate Zschäpe, cu presupuse origini româneşti, judecată într-un proces neonazist din Germania
<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/06/beate-zschape.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Beate Zschäpe, cu un tată cel mai probabil român, dar care refuză să o recunoască drept fiică, este judecată începând de luni pentru participarea sa la crime rasiste, în cadrul unuia dintre cele mai mari procese de acest tip de după război din Germania.</strong></p>
O femeie brunetă, cu trăsături tinereşti şi cu ochelari se prezintă la 8 noiembrie 2011 la comisariatul din oraşul Zwickau, în fosta Germanie de Est. "Sunt cea pe care o căutaţi", afirmă ea pur şi simplu.
Beate Zschäpe, care în prezent are 38 de ani, pune capăt astfel celor aproape 14 ani de viaţă clandestină, în timpul căreia, împreună cu doi acoliţi neonazişti, a participat la zece crime. Printre victime se numără opt turci sau germani de origine turcă, potrivit actului de acuzare, care menţionează şi două atentate împotriva comunităţilor străine şi 15 spargeri de bănci.
Cu patru zile înainte, cei doi complici ai săi, Uwe Mundlos şi Uwe Böhnhardt, s-au sinucis, marcând sfârşitul grupului lor neonazist, Clandestinitate naţional-socialistă (NSU).
Încarcerată, ea păstrează tăcerea de atunci, iar unul dintre avocaţii săi, a anunţat că aceasta nu se va exprima în privinţa faptelor care îi sunt imputate la proces. "Toată Germania îi cunoaşte numele dar nimeni nu ştie cine este", a rezumat cotidianul Die Welt.
Supranumită, cu o conotaţie negativă puternică, "logodnica nazistă" de presa populară, Beate Zschäpe riscă o lungă detenţie.
Timp de mai mulţi ani, această femeie originară din fosta RDG a jucat rolul vecinei politicoase, fiind considerată drept un "suflet bun", foarte departe de imaginea unei militante neonaziste, nostalgică după al Treilea Reich.
"Era un fel de soră mai mare (...) o inimă mare", a povestit vecina sa Heike K., la televiziune. O prietenă pe care a minţit-o însă ani la rând, spunându-şi Lisa.
Parchetul federal consideră că ea a jucat "un rol dominant" în trio, asigurând "legătura emoţională" între ei. Formând mai întâi un cuplu cu Uwe Mundlos, ea începe apoi o legătură cu Uwe Böhnhardt.
Ea administrează banii proveniţi din spargeri, găteşte şi se ocupă de cele două pisici ale sale, Lilly şi Heidi. Ea organizează închirierea unor apartamente în care se ascund cei trei, între care ultimul se afla pe strada Primăverii din Zwickau.
La 4 noiembrie 2011, ea îi va da foc, după sinuciderea celor doi Uwe. Anterior, ea are grijă să îşi lase cele două pisici la o vecină.
Ea îşi petrece toate verile în camping pe o insulă germană din Marea Baltică. Imaginile realizate pentru un documentar în 2011 o arată pe Beate Zschäpe, care trăieşte totuşi în clandestininate, participând la un curs de aerobic în mijlocul turiştilor în costum de baie.
Nimeni nu pare să fi auzit-o rostind declaraţii rasiste. Adolescentă în fosta RDG, care suferă din plin şocul economic al Reunificării, ea intră la vârsta de 20 de ani în mediile neonaziste.
Beate Zschäpe face cunoştinţă cu Mundlos şi Böhnhardt la începutul anilor '90 într-un centru de petrecere a timpului liber pentru tineri. Având pregătire în horticultură, ea alternează locuri de muncă de scurtă durată cu perioade lungi de şomaj şi participă la defilările extremei drepte. Foarte repede, cei trei se radicalizează şi se înarmează.
Viaţa sa basculează în 1998 când, reperaţi de serviciile de informaţii interne, ei trec în clandestinitate. Tânăra femeie rupe orice legătură cu apropiaţii săi.
Ea a avut o copilărie haotică. Mama sa, Annerose Apel, a născut-o pe Beate făsă să ştie că este însărcinată. Tatăl ei este cel mai probabil un român, care a refuzat permanent să recunoască această paternitate.
În primii trei ani de viaţă, copilul îşi va schimba de trei ori numele, sfârşind prin a-l prelua pe cel al celui de-al doilea soţ al mamei sale.
Când s-a predat poliţiei, mama şi bunica ei nu o mai văzuseră de un deceniu. Familia sa, le-a spus ea anchetatorilor, este formată din Uwe Mundlos şi Uwe Böhnhardt.
Citeşte şi:
