Actualitate
ICR a fost pus definitiv şi serios sub “controlul cetăţeanului”
<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/15/barbu.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat miercuri că Institutul Cultural Român (ICR) a fost pus începând din luna martie "sub controlul cetăţeanului" şi a susţinut că nicio instituţie, din nicio zonă a vieţii sociale, într-o democraţie "nu poate scăpa, într-o formă sau alta controlului cetăţenesc".</strong></p>
"Mi se pare că s-au pus baze foarte importante prin Legea 55 în martie acest an. Legea cred că este capabilă să schimbe o istorie oarecum diferită a ICR în raport cu ceea ce s-a întâmplat în varii forme din anii '90 şi până astăzi. Ceea ce s-a întâmplat în martie este un proces radical de depatrimonializare a ICR. ICR a fost pus definitiv şi serios sub controlul cetăţenilor prin reprezentanţii lor din Senat. Mi se pare că este o premisă destul de preţioasă. Nicio instituţie din orice zonă a vieţii noastre sociale într-o democraţie care se vrea veritabilă nu poate scăpa, într-o formă sau alta, controlului cetăţenesc. Iată că ICR din martie a intrat în această zodie", a afirmat Barbu, în cadrul unei dezbateri organizate la Senat de Comisia de cultură, artă şi mijloace de informare în masă.
El a afirmat că Ministerul Culturii "se poate aşeza la masă" împreună cu MAE şi ICR în ceea ce priveşte reflecţia asupra programării acţiunii ICR în străinătate.
"Este important să se întâmple acest lucru, şi structural şi funcţional. Ar trebui să căutăm o mai mare coerenţă şi, pe cât este cu putinţă, şi convergenţă între perspectiva care este cuprinsă în programul de guvernare şi care este pusă în operă de Ministerul Culturii şi cea care stă la baza programelor de acţiune ce revin ICR", a mai spus ministrul Culturii.