Actualitate

Polițiștii sunt instruiți să depisteze șoferii drogați

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/20/masini-trafic-drogati.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Aproximativ 450 de poliţişti rutieri vor fi instruiţi anul acesta în domeniul testării prezenţei consumului de droguri la conducătorii auto, prin 19 sesiuni de formare la nivelul întregii ţării, informează Agenţia Naţională Antidrog (ANA).

Potrivit unui comunicat, iniţiativa se desfăşoară în baza unui parteneriat între ANA şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia Rutieră, prin care, anul trecut, a fost demarat un proces amplu de formare iniţială în domeniul drogurilor destinată poliţiştilor rutieri, însoţită de o componentă esenţială de instruire specifică în domeniul testării prezenţei consumului de droguri la conducătorii auto.


Astfel, sesiunile de formare au debutat în februarie 2012, reuşindu-se instruirea a aproximativ 370 poliţişti rutieri la nivel naţional (Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara). Acestea au fost susţinute de specialişti ANA care deţin şi calitatea de formatori autorizaţi CNFPA - actuala Autoritate Naţională pentru Calificări.

Potrivit ANA, succesul şi utilitatea acestui demers, rezultate din evaluările finale ale sesiunilor de formare deja implementate, au demonstrat necesitatea continuării acestui tip de activităţi şi în 2013.


În acest an, ANA, prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în domeniul Drogurilor, şi-a propus derularea a 19 sesiuni de formare, care vor avea ca beneficiari aproximativ 450 poliţişti rutieri de la nivelul întregii ţări (Bucureşti, Arad, Constanţa, Covasna, Craiova, Caraş Severin, Călăraşi, Focşani, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara, Vaslui).

Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe a poliţiştilor rutieri cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra capacităţii de a conduce, acestia fiind familiarizaţi cu principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, principalele noţiuni utilizate în domeniul drogurilor (dependenţă, toleranţă, sevraj, supradoză etc) şi semnele consumului de droguri.


„Componenta de instruire specifică cuprinde aspecte juridice privind drogurile şi conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor stupefiante şi psihotrope, efectele drogurilor asupra conducătorilor auto (teste de examinare a mărimii pupilelor, teste de coordonare, teste comportamentale, examinarea reacţiilor şi a modului de vorbire) şi necesitatea efectuării testării rapide de depistare a drogurilor”, se mai arată în comunicat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter