Actualitate
Reprezentanți ai OMS și specialiști din 14 țări vin la Cluj la Congresul Naţional de Medicină Perinatală
<p><strong>Asociaţia Română de Medicină Perinatală, al cărei preşedinte preşedinte este prof. dr. Florin Stamatian, organizează la Cluj-Napoca, în perioada 24-25 mai 2013, cel de-al X-lea Congres de Medicină Perinatală, cu tema : "Imagistică - Tehnici Exploratorii şi Invazive în Medicina Perinatală".
Congresul de Medicină Perinatală va reuni timp de două zile la Cluj-Napoca peste 50 de invitaţi, specialişti din domeniul obstetrica-ginecologie şi neonatologie din România, dar şi din Statele Unite ale Americii, Japonia, Marea Britanie, Danemarca, Italia, Grecia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Austria, Germania, Elveţia, Turcia, şi Polonia.
La lucrări vor participa şi reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Obstetrică Ginecologie, prof. dr. Chittaranjan Narahari Purandare (India), preşedintele Colegiului Regal de Obstetrică şi Ginecologie din Marea Britanie, prof.dr. Anthony Falconer, precum şi vicepreşedintele Academiei Internaţionale de Medicină Perinatală şi co-director al Şcolii "Ian Donald", prof.dr. Frank Chervenak (SUA).