Actualitate

Comunitatea Urbană Arieş reușește să atragă noi fonduri europene

<p><strong><img src="documente/stories/07_iulie/28_ziua/z01-caa.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Peste 82 de milioane de euro vor fi primiți de Compania de Apă Arieş pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canal în CUA.</strong></p>

 

Compania de Apă Arieş se poate lăuda cu o performanţă deosebită, va primi 82,7 milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canal în întreaga Comunitate Urbană Arieş.


Vestea a fost dată joi de directorul general al Companiei de Apă Arieş SA., Alexandru Sabău în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi Traian Giurgiu manager de proiect, cel care se va ocupa de coordonarea lucrărilor şi pentru pasul II al proiectului european.

Oficialii CAA spun că au reuşit să aducă peste 82 de milioane de euro, bani proveniţi de la U.E. Din aceşti bani 10% provin de la Guvernul României, 1% sunt bani de la consiliile locale iar de această dată compania nu avea cotă de cofinanţare la proiect cum s-a întâmplat în prima fază a proiectului unde aceasta a venit cu o contribuţie proprie de 5 milioane de euro.


Alexandru Sabău a explicat că proiectul depus de turdeni a fost inclus în „primul val” de accesare a fondurilor destinate proiectelor pe infrastructura de apă şi canal.

Ce mai trebuie făcut?

Directorul general al CAA spune că există şi câteva condiţii minimale pentru ca aceşti bani să ajungă la destinaţie. Până pe data de 29 mai 2013, trebuie să aibă loc semnarea listelor de investiţii de către operator, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară şi reprezentanţii locali ai autorităţilor publice locale.


„Aceşti bani nu vin toată ziua de la comunitatea europeană, repet dacă noi nu punem mâna pe aceştia bani nimeni nu va aştepta după noi – politicul va decide dacă-i luăm sau nu – dacă există voinţă politică va fi ok, sunt convins că nici o forţă politică nu are interesul să piardă aceşti bani! Să nu uităm că ei asigură locuri de muncă, asigură impozite, refacerea infrastructurii de apă şi canal şi în final bunăstarea celor care locuiesc în Comunitatea Urbană Arieş”, a declarat Alexandru Sabău.

Acesta a mai precizat că punerea în aplicare a pasului II al proiectului ar atrage după sine crearea a 1.500-1.600 de locuri de muncă, într-o perioadă în care zona Turda şi Câmpia Turzii suferă cumplit de pe urma lipsei ofertelor de muncă, în condiţiile în care rata şomajului este în creştere în ambele muncipii.


Primăriile din Comunitatea Urbană Arieş vor avea o cotă de cofinanţare de 1% din valoarea proiectului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter