Actualitate

Furtună soldată cu numeroși răniți în București

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/24/furtuna bucuresti.jpg" border="0" alt="Sursă foto: www.mediafax.ro" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Cel putin 18 persoane au fost rănite şi 26 de maşini avariate în urma furtunii de joi după-amiaza din Capitală, una dintre acestea fiind în comă după prabuşirea unui cort în zona Baba Novac. Persoana în comă a fost dusă la Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Două trenuri de pe ruta Constanţa-Bucureşti, respectiv Bucureşti-Constanţa, au fost oprite temporar în Capitală, din cauza unor copaci căzuţi în timpul furtunii în gabaritul căii ferate, la intrarea în staţiile Pantelimon şi Pajura, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.


Numărul de urgenţă 112 a fost apelat de peste 750 de ori timp de aproximativ 45 de minute, în timpul furtunii de joi după-amiază din Capitală, potrivit unei centralizări provizorii.

În urma furtunii, cel puţin 18 persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind în comă. Cei mai mulţi răniţi s-au înregistrat în zona Baba Novac, după prăbuşirea unui cort în care era organizat un târg de haine.


Pe numeroase străzi, vijelia a smuls copaci, unii dintre aceştia căzând peste maşini ]n totla fiind distruse 26 de automobile.

În sectorul 5, o instalaţie de utilizare a gazelor a fost avariată pe strada Petre Ispirescu, un agent de intervenţie al Distrigaz deplasându-se la locul incidentului şi sistând local alimentarea cu gaze, din motive de siguranţă.


Apeluri referitoare la copaci doborâţi de furtună au fost făcute şi la primăriile de sector.

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se număra izolatori sparţi si conductori rupţi, copaci şi crengi căzute pe liniile electrice aeriene.

abonare newsletter