Actualitate
Alexandru Uioreanu a fost arestat preventiv pentru 20 de zile
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de către Alexandru Uioreanu la măsura arestării preventive dispusă de Curtea de Apel Cluj. Decizia Înaltei Curţi este definitivă, astfel că Alexandru Uioreanu se va întoarce în arest pentru 20 de zile, în dosarul de trafic de droguri.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Alexandru Uioreanu şi au dispus înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu cea a arestării preventive, cerută de anchetatori după ce fiul preşedintelui CJ Cluj s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpaţii din dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute la eliberarea lui din arest.
Decizia instanţei supreme este definitivă, astfel că Alexandru Uioreanu ajunge din nou în arest.
Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a confirmat faptul că judecătorii ÎCCJ au respins recursul, în ciuda dovezilor pe care le-a adus pentru a susţine că Uioreanu Jr. nu a avut intenţia de a se întâlni cu Adrian Tition.
"ÎCCJ a reţinut că nu a respectat măsura de a nu se întâlni cu celălalt coinculpat din dosar. Noi am dovedit că Tition a încercat să se apropie de Uioreanu şi nu a existat din partea lui Alexandru intenţia de a se întâlni cu Tition. Sunt vecini şi era inevitabil având în vedere zona unde locuiesc să se întâlnească întâmplător", a explicat Ban.
Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost adus, miercuri, cu mandat în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii ar fi trebuit să ia o decizie încă de luni, însă atunci Alexandru Uioreanu nu s-a prezentat. Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost adus, miercuri, cu mandat în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Horea Uioreanu a venit la sediul Curţii Supreme pentru a-şi susţine fiul. "Am venit să văd ce se întâmplă, să fiu alături de el, eram în Bucureşti. De ce nu a venit luni? Pentru că ca a primit citaţie la ora 11 la amiază şi citatia era pentru ora 9 la Bucureşti", a spus ieri preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Curtea de Apel Cluj a dispus, în 12 iulie, înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive, după ce s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre co-inculpaţii în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute la eliberarea lui din arest. Decizia Curţii de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanţa supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă în executare.
În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj. Curtea de Apel Cluj a stabilit în 27 septembrie termenul de judecare a apelului.