Actualitate

Șeful SIE face dezvăluiri: Cine s-a implicat în afacerea Roșia Montană?

Şeful SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, ieri, la finalul audierii în Comisia parlamentară de control că în subiectul privind Roşia Montană au fost implicate atât guverne străine, cât şi „entităţi”, „mijloace de presă” sau cetăţeni străini care au făcut lobby pentru sau împotriva proiectului.

Meleşcanu a precizat că nu poate da publicităţii prea multe informaţii legate de acest subiect, având în vedere caracterul secret al acestora.

„Noi am încercat să le structurăm însă pe cele pentru Comisie... ce guverne, ce entităţi, ce mijloace de presă au fost implicate din străinătate în acest proiect, fie în favoarea proiectului, fie împotriva proiectului şi am încercat să prezentăm o imagine cât mai completă”, a afirmat şeful SIE.


El a menţionat că din discuţiile comisiei de control a rezultat faptul că subiectul Roşia Montană va fi aprofundat de către SIE, ceea ce va presupune în principal o revedere a celor peste 50 de informări realizate pe acest subiect.

„Din punctul nostru de vedere, singurul lucru pe care îl putem cerceta este în ce măsură o asemenea investiţie poate să aibă implicaţii asupra securităţii naţionale, în sensul că se investesc bani din trafic de droguri, spălare de bani, sau că anumite servicii interesate finanţează societăţie acest tip”, a afirmat Meleşanu.


El a fost întrebat în ce măsură au fost găsite astfel de informaţii precum cele invocate. „Da, am menţionat câteva din aceste cazuri”, a replicat Meleşcanu, afirmând că nu poate da mai multe detalii.

abonare newsletter