Actualitate
Universităţile din Cluj îşi aşteaptă studenţii cu aproximativ 13.000 de locuri în cămine
Cele cinci universităţi de stat din Cluj, unde sunt înscrişi peste 60.000 de studenţi, oferă aproximativ 13.000 de locuri în cămine, la preţuri ce variază între 100 şi 300 de lei.
Studenţii care nu prind un loc în cămin au varianta închirierii unei locuinţe, la tarife ce pornesc de la 100 de euro, potrivit unui reportaj realizat de Mediafax.
Universitatea Tehnică din Cluj are 4.200 de locuri în cămin la aproximativ 15.000 de studenţi
Sute de studenţi de anul I ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca s-au prezentat, joi dimineaţă, în complexul studenţesc din Observator. Unii cu bagaje, alţii fără, în funcţie de localitatea de unde provin. În faţa căminului 7 este cea mai mare înghesuială, fiind un cămin mixt, de băieţi şi fete.
Cristian a venit din Bistriţa să se cazeze, urmând să revină duminică, cu bagaje. E student în anul I la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare şi va sta într-o cameră cu alţi trei colegi.
Elena şi Claudia sunt tot din Bistriţa, la aceeaşi facultate. Au venit dimineaţă la ora 7.00, cu trenul, tot fără bagaje, urmând să revină duminică.
Nu ştiu ce condiţii le aşteaptă, nu au găsit prea multe informaţii despre cămin. "Sperăm să fie bine", spune Claudia.
O bancă aflată la intrarea în cămin e plină de plase şi un geamantan roşu. Bianca a venit din Piatra Neamţ împreună cu mama sa.
"Mi-am pus pilotă, pernă, pături, veselă, de toate. Abia aştept să mă cazez şi să încep viaţa de student la Cluj. Nu ştiu ce condiţii sunt, în afară de faptul că sunt patru paturi în cameră", spune Bianca.
Pe faţada căminului 3 tronează un banner uriaş pe care este desenat un omuleţ care se curentează cu degetele în priză, anunţând că este căminul celor de la Inginerie Electrică.
O studentă din Satu Mare, Bianca, a venit cu tatăl său la cazare, şi şi-a lăsat bagajele în maşină. "Condiţiile sunt bune, avem internet în cameră, mi-am adus laptop", spune fata.
Universitatea Tehnică are 4.200 de locuri de cazare repartizate în cele două campusuri din Observator şi Mărăşti, o parte din căminele studenteşti fiind modernizate.
Purtătorul de cuvânt al universităţii, Mirela Boţan, a declarat pentru Mediafax că în camerele modernizate a fost instalat mobilier nou, reţeaua de instalaţii a fost înlocuită şi au fost amenajate băi pentru fiecare cameră.
Taxele de cazare au rămas nemodificate faţă de anul universitar trecut, respectiv 110 lei de persoană pentru studenţii de la învăţământul de licenţă.
La Universitatea Tehnică din Cluj învaţă aproximativ 15.000 de studenţi.
UBB: 28.500 de studenţi şi 5.200 de locuri de cazare în cămine
Cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca, Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), are 16 cămine unde pot fi cazaţi 5.216 studenţi, cele mai multe dintre acestea - 13 - fiind situate în complexul studenţesc Haşdeu.
Purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaş, spune că studenţii de anul I vor fi cazaţi pe baza mediei de la concursul de admitere.
"În cele 16 cămine ale UBB accesul la internet este gratuit, există televizoare în holurile căminelor, sunt amenajate spălătorii pentru studenţi şi sunt amenajate o sală de tenis de masă şi o sală de forţă în Căminul 16. Taxele de cazare au rămas neschimbate şi sunt cuprinse între 100 şi 170 de lei", a precizat Fărcaş.
Cazarea studenţilor din anul I începe vineri.
La UBB învaţă circa 28.500 de studenţi, din care peste 9.600 sunt înscrişi în anul I.
Cel mai mare cămin al UBB din complexul Haşdeu, Căminul 16, cu zece etaje, are 1.065 de locuri pentru studenţi, în camere cu cinci paturi, cu baie şi oficiu cu aragaz şi mese pe hol.
"Pregătirile s-au încheiat, mai facem mici retuşuri, aşteptăm, sâmbătă, studenţii. Cele două lifturi au fost modernizate, sunt funcţionale", spune Sergiu Ban.
La Medicină, unde învaţă peste 6.500 de studenţi, sunt 2.500 de locuri în cămine
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" are 2.512 locuri de cazare în nouă cămine, taxele pornind de la 130 de lei de persoană în cameră de patru locuri şi baie pe hol şi ajungând la 280 de lei de persoană în garsonieră de două locuri, cu bucătărie şi baie inclusă.
Purtătorul de cuvânt al UMF, Ioana Bunea, a subliniat că universitatea a finalizat pentru acest an de învăţământ un cămin în campusul din Observator, cu 500 de locuri de cazare, unde sunt camere cu trei paturi şi baie.
Taxele de cazare au rămas nemodificate la UMF faţă de cele de anul trecut.
În complexul studenţesc Haşdeu a început, joi, cazarea studenţilor de anul III de la Medicină.
În căminul 9, forfota e în toi, iar holul e plin de fete cu bagaje care completează de zor formularele de cazare.
Alexandra din Beclean, studentă la Farmacie, s-a cazat deja în camera cu patru paturi, la fel ca anii trecuţi. "Sunt condiţii foarte bune, avem internet, e curat", spune studenta.
Cursurile UMF sunt urmate de peste 6.500 de studenţi, cazarea celor din anul I având loc începând de sâmbătă.
La Medicină Veterinară, unde sunt 1.000 de locuri în cămine, taxa de cazare a crescut cu 5 lei
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) are peste 1.000 de locuri de cazare în cele patru cămine proprii, unde sunt camere cu două până la şase paturi.
Tarifele de cazare s-au majorat cu 5 lei faţă de anul universitar precedent şi pornesc de la 105 lei, ajungând la 195 de lei.
La USAMV învaţă circa 6.000 de studenţi, primele cazări pentru anul I începând sâmbătă.
Universitatea de Artă şi Design - peste 1.000 de studenţi şi doar 75 de locuri în cămine, cu tarife între 250 şi 300 de lei
Universitatea de Artă şi Design (UAD), unde sunt înscrişi aproximativ 1.000 de studenţi, are doar 75 de locuri de cazare în două cămine, în camere de două persoane, cu baie şi bucătărie pe etaj sau cu baie în cameră.
Tarifele de cazare sunt cuprinse între 250 de lei şi 300 de lei, în funcţie de cămin şi de facilităţile oferite.
Reprezentanţii celor cinci universităţi din Cluj-Napoca nu au putut preciza câte cereri de cazare au fost depuse până acum din partea studenţilor şi că o cifră finală va putea fi comunicată după 1 octombrie, când începe anul universitar.
În universităţile din Cluj sunt înscrişi aproximativ 60.000 de studenţi, în timp ce căminele asigură doar 13.000 de locuri, însă nu toţi tinerii au nevoie de cazare, mulţi dintre ei fiind din oraş. Cu toate acestea, cererea de cazare depăşeşte oferta. Anul trecut, la cea mai mare universitate clujeană, UBB, au existat aproximativ 8.000 de cereri de cazare în cămine, pentru 5.000 de locuri.
Tarife între 270 şi 390 de lei în cămine private
Studenţii care nu prind un loc în căminele de stat au varianta căminelor private sau a închirierii unor locuinţe.
În căminul studenţesc "Enjoy", aflat în zona Iulius Mall, în cartierul Gheorgheni, tarifele în cele 48 de camere cu două până la patru paturi sunt cuprinse între 270 de lei şi 390 de lei.
"Camerele au toate dotările necesare, apă caldă şi termoficare, grup sanitar, oficii pentru servirea mesei complet dotate, cablu TV, internet, serviciu de pază, serviciu de curăţenie", scrie pe site-ul căminului.
Un alt cămin privat, amenajat într-un bloc din Mărăşti, oferă cazare în apartamente cu mai multe camere, acestea fiind dotate cu baie, bucătărie, frigider, maşină de spălat, cablu TV, acces cu cartele.
Taxa este de 275 de lei pe persoană, la care se adaugă cheltuielile de întreţinere, cuprinse între 70 de lei vara şi 140 de lei iarna.
Chiria la garsoniere sau apartamente diferă în funcţie de cartier, de distanţa până la facultate sau de dotări. Astfel, o garsonieră în cartierul Gruia, departe de orice facultate, se închiriază cu 100 de euro, în timp ce în cartierul Zorilor chiria poate ajunge la 230 de euro pentru o garsonieră. De asemenea, sunt şi garsoniere care se pot închiria cu 140 de euro, în zona Facultăţii de Ştiinţe Economice sau în cartierul Mărăşti.
Pentru apartamentele cu două camere, chiria variază între 300 de euro în cartierul Zorilor şi 320 de euro în cartierul Mărăşti. Pentru un apartament mobilat cu trei camere din cartierul Mărăşti, chiria lunară poate ajunge la 400 de euro, în acestea locuind câte trei studenţi care au intrare separată în cameră.