Actualitate

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii marchează, vineri, Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Iniţial, cultul îngerilor era asimilat credinţelor păgâne şi eretice, aceştia fiind cinstiţi împreună cu soarele, luna şi stelele, pe care le socoteau că au suflet viu. Erau, în vremea Sfinţilor Apostoli, eretici care se lăudau cu mândrie că urmează îngerilor prin înfrânare şi prin viaţa lor cea curată şi învăţau a se da aceeaşi închinăciune îngerilor ca şi lui Dumnezeu. De asemenea, existau alţii care considerau că îngerii sunt mai presus de Hristos.
Biserica creştină a înlăturat o astfel de credinţă rătăcită a închinării la îngeri, instituind dreapta credinţă şi vrednica cinstire a prăznuirii sfinţilor îngeri ca slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc. Astfel, chiar şi în locurile unde astfel de erezii erau destul de puternice a început a se săvârşi cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici mari în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor.

Prăznuirea Soborului Sfinţilor Îngeri s-a ales în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie - ce este întâia de la zidirea lumii - spre închipuirea numărului cetelor îngereşti, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Ultima dintre acestea este treapta Începătoriilor, Arhanghelilor şi Îngerilor, care, după cum zice şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, "aceasta este ierarhia cea mai de jos şi mai aproape de noi".

Dintre aceştia, primii se numesc Începătorii, pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i spre împlinirea dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a neamurilor şi a limbilor. Fiecare împărăţie, neam şi limbă are păzitorul şi îndreptătorul ei, un înger din această ceată cerească.

Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori de bine, cei care descoperă cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos şi printr-înşii oamenilor.

Voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, rânduiţi de Dumnezeu ca nişte credincioşi slujitori ai Lui, care în vremea căderii satanei (Luceafărul ce a căzut din pricina mândriei) au adunat aceste trei cete şi oşti îngereşti şi Arhanghelul Mihail a strigat cu glas mare: "Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică' înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Astfel, grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintâi, în prima ceată, împreună cu toate cetele cereşti, a slăvi pe Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta!

Această conglăsuire a sfinţilor îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire, căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter