Actualitate

70% dintre apelurile primite la Serviciul de Urgenţă 112 sunt false şi abuzive

Statistica prezentată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că aproximativ 70% dintre apelurile primite la Serviciul de Urgenţă 112 sunt false.

Toate apelurile către acest număr se înregistrează şi stau la dispoziţia cetăţeanului şi justiţiei timp de 10 ani.

„Majoritatea apelurilor false provin de la copii sau persoane cu probleme psihice, şi sunt în mare parte realizate de pe cartelele pre-pay. Aceste cartele sunt cel mai greu de identificat, deoarece la cumpărare, posesorul nu prezintă buletinul de identitate pentru a i se cunoaşte datele, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor.


 În urma constatărilor făcute de autorităţile statului, peste 8000 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti“, precizează STS.

Potrivit statisticii, cele mai multe dintre apelurile date la 112 au fost tranferate către Ambulanţă (aproximativ 59,99%), Poliţie (24, 37%), ISU (12, 27%), Jandarmi (1,64%) şi SMURD (1,62%). Un număr mare de apeluri false s-au înregistrat în judeţele din Teleorman, Suceava şi Bucureşti.


Multe persoane sună fără a avea vreo urgenţă, se interesează despre evenimentele care se petrec în localitatea lor, adreseaază injurii operatorilor, râd, pun muzică sau nu vorbesc.

Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil numărul de urgenţă 112, deoarece un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.


De constatarea şi sancţionarea convenţiilor pentru apelurile false şi abuzivă a numărului unic de urgenţă 112, se ocupă Poliţia, amenda fiind cuprinsă în 500 şi 1000 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter