Actualitate

Toni Greblă, numit judecător la Curtea Constituţională

Senatorul PSD Toni Greblă a fost numit judecător la Curtea Constituţională, prin votul dat, ieri, de plenul Senatului, în absenţa senatorilor PDL, care au părăsit sala ca protest pentru că nu au fost convocaţi, în comisie, la audierea acestuia.

Candidatura sa a întrunit 123 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi o abţinere. Votul a fost electronic secret.

Greblă o va înlocui la CC pe judecătoarea Iulia Motoc, aleasă magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).


După anunţarea votului, Toni Greblă şi-a anunţat demisia din calitatea de senator.

Pentru că la ora desfăşurării şedinţei nu exista un raport al Comisiei juridice privind vacantarea mandatului de senator al lui Toni Greblă.


După anunţul făcut în plen de către secretarul Comisiei juridice, Elena Federovici, că senatorul social-democrat a primit, după audierea sa în comisie, votul unanim al membrilor care au participat la şedinţă, mai mulţi senatori PDL au protestat pentru că parlamentarii opoziţiei nu au fost convocaţi la şedinţa comisiei de specialitate.

Surse parlamentare au declarat, pentru Mediafax, că senatorul social-democrat Toni Greblă a fost propus şi votat în grupul PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul Iuliei Motoc, în urma respingerii primei opţiuni, cea a juristului Lucian Bolcaş.


Premierul Victor Ponta a declarat că a avut o discuţie cu Lucian Bolcaş, care l-a informat că nu doreşte funcţia de judecător la Curtea Constituţională

abonare newsletter