Actualitate

O clujeancă de 83 a fost accidentată de o autoutilitară

Un tânăr de 23 ani a accidentat o femeie de 83 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Matei Corvin din Cluj-Napoca.

Un tânăr de 23 ani care conducea o autoutilitară pe strada Matei Corvin din Cluj-Napoca, la efectuarea manevrei de mers înapoi, nu s-a asigurat îndeajuns şi a acroşat o femeie de 83 ani. Aceasta, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă, informează IPJ Cluj.

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 10.00 şi s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului.


Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că vinovat principal de producerea accidentului ar fi pietonul care a încălcat regula de circulaţie privind “circulaţia pietonilor”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 99/1/3 din OUG 195/2002-republicată, iar vinovat secundar ar fi conducătorul auto care a încălcat regula de circulaţie privind “neasigurarea la efectuarea manevrei de mers înapoi”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 108/1/b/3 din OUG 195/2002-republicată.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter