Actualitate

VIDEO - Mărturia eroului din Pietreasa care i-a găsit pe cei din avion: „Răniţii strigau de durere, unul avea picioarele rupte”

Gheorghe Giurgiu, un localnic de 33 de ani din satul Pietreasa (Alba), a fost cel care, alături de doi consăteni, a ajuns primul, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni şi au încercat să îi ajute pe răniţi, îmbrăcându-i cu hainele proprii şi făcându-le foc să se încălzească.

Gheorghe Giurgiu a declarat, marţi dimineaţă, corespondentului Mediafax că în momentul în care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe răniţi cum strigau de durere, unul dintre ei fiind cu ambele picioare rupte, iar sătenii au făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură, pentru a-l transporta.

El povesteşte că zăpada atingea jumătate de metru în zona în care era epava avionului, aparatul de zbor fiind răsturnat.


"Am auzit de la televizor de avionul prăbuşit în Munţii Apuseni şi am plecat cu doi consăteni de-ai mei din satul Pietreasa să îi căutăm pe răniţi. Noi trei am ajuns primii, nu a fost niciun pădurar. Ne-am dus că noi suntem de-aici şi cunoaştem zona, iar când am ajuns sus pe munte am strigat, că era beznă de nu se vedea la un metru. Noi pe la ora 19.00 am plecat, am luat-o spre Vârful Pietreasa şi am aflat că ar fi avionul într-o zonă cu pădure mijlocie, cu plantaţii. Din fericire, i-am găsit. Zăpada avea o jumătate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci şi era răsturnat. Când am ajuns am văzut că îi făceau respiraţie gură la gură domnişoarei rezidente, pe ea am încercat să o ajutăm prima dată, dar apoi am aflat că a murit. Răniţii strigau de durere, unul era cu amândouă picioarele rupte, am făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură. Le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine ca să le pun pe ei, pentru că nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul şi le-am făcut foc, şi am rămas numai într-o bluză mai subţire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia să îi ajut să se încălzească, pentru că ei au îndurat frig", a spus Giurgiu, adăugând că nu au putut face un foc prea mare pentru că lemnele erau ude.

Potrivit acestuia, răniţii erau în afara aeronavei, iar pilotul era prins sub avion.


"Stăteau adunaţi într-o parte, iar cel cu picioarele rupte era chiar lângă avion, pentru că nu se putea mişca. I-am dat haina de pe mine că stătea pe spate, întins pe zăpadă. Au mai venit şi alţi oameni din alt sat apoi şi am încercat să îi ducem în jos cum am putut. I-am cărat cu pături, pe braţe şi în spate, numai să îi ajutăm. Erau vreo doi kilometri până la drum. Nu i-am întrebat ce au păţit, pentru că ei strigau după ajutor, erau plini de sânge, am vrut numai să îi ajutăm cum putem. După o vreme au venit SMURD, Poliţia, jandarmii", a mai spus Giurgiu.

Acesta s-a întrebat cum se poate, totuşi, cu tehnologia existentă în prezent, să nu poată fi localizat cu precizie un avion prăbuşit.


"Trăim în România, dar să îi găseşti pe oameni după şase - şapte ore, nu ştiu ce să zic. Cu toată tehnologia asta, i-am găsit noi, când puteam să nu mergem pe jos 4-5 kilometri prin zăpadă să îi găsim", a subliniat Gheorghe Giurgiu.

abonare newsletter