Actualitate

Operaţiunea de salvare a fost o adevărată nebunie. Marele noroc au fost localnicii. Cum a decurs operaţiunea

Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, a declarat, marţi, că operaţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic "a fost o adevărată nebunie", iar "marele noroc" a fost participarea localnicilor, el spunând că unul dintre pasageri a anunţat la un moment dat că se văd o pârtie şi un lac.

"Eu eram chiar în Răchiţele când am fost sunat de la dispecerat şi anunţat de eveniment. Am constituit imediat trei echipe. Am luat echipamentul pe care îl aveam în maşină, am mai trecut pe la bază şi am luat tărgi şi ce ne mai trebuia şi am stabilit un punct de comandă la Poiana Horea. Erau trei echipe de zece salvamontişti, iar eu am luat 15 localnici cu mine şi o altă echipă a luat alţi localnici", a declarat pentru Mediafax Florin Mihuţ.

Mihuţ a afirmat că zona care trebuia cercetată nu este frecventată de turişti şi s-a apelat la localnici care cunosc foarte bine dealurile şi drumurile forestiere din zonă. De asemenea, la căutări au participat asociaţii de off-road care cunoşteau drumurile şi aveau maşinile necesare.


Acesta a precizat că informaţiile iniţiale arătau că avionul s-a prăbuşit undeva între localităţile Măticeşti (judeţul Alba) - Poiana Horea - Măguri-Răcătău (judeţul Cluj).

"Era o suprafaţă extrem de mare de căutat. Nu s-a putut stabili cu exactitate unde erau, pentru că niciunul dintre cei din avion nu aveau instalată pe telefon acea aplicaţie care permite localizarea cu exactitate. Ne-am împărţit în mai multe echipe şi am căutat. Erau zone unde aveam semnal şi atunci mai luam legătura cu cei de la Alba, Cluj şi alte echipe, dar erau zone unde nu aveam deloc semnal la telefoane. Noi am avut noroc cu staţiile de emisie-recepţie că ne-am mai putut înţelege", povesteşte Florin Mihuţ.


Potrivit acestuia, condiţiile de căutare au fost extrem de grele, în unele zone zăpada ajungând până la brâu şi fiind vizibilitate extrem de redusă din cauza ceţii.

"Pe creastă am ajuns în zone cu zăpadă până la brâu. Venea câte un val de ceaţă de nu vedeam nici la zece metri în faţă. A fost o adevărată nebunie. Peste două sute de oameni au împânzit zone, toţi aveau lumini, toţi strigau în încercarea de a obţine un răspuns de la cei din avion. Nu ştiai cine, unde este", a mai spus Florin Mihuţ.


Acesta a precizat că el personal sau echipele pe care le-a coordonat nu au ţinut deloc legătura cu răniţii.

"Primeam informaţii de la 112, am înţeles că ei au vorbit de patru ori cu cei de la avion. De asemenea, am mai vorbit cu un coleg al celor din avion, de la Bucureşti. Acesta a reuşit să vorbească cu ei şi ne-a spus, la un moment dat, că ei văd o pârtie de schi şi un lac. A trebuit să-mi dau seama dacă se aflau în zona Tarniţa sau au trecut de Beliş", a mai spus Mihuţ.


În momentul în care răniţii au fost găsiţi, Florin Mihuţ mai avea cam 40 de minute de mers până la epava avionului. Echipa sa, alături de care se aflau medici de la SMURD Bihor, a ajuns prima la locul accidentului.

"Când am ajuns s-a constatat decesul pilotului şi ne-am concentrat pe celelalte victime. Trei persoane au avut nevoie de transport. Una a fost transportată doar vreo 400 de metri până la un tractor care a ajuns până acolo. Alte două au fost transportate pe tărgi improvizate şi pături cam un kilometru şi ceva până s-a ajuns la maşinile de teren. Celalalte trei persoane au coborât pe picioarele lor" povesteşte Mihuţ.


Acesta a decis că este mai aproape ca răniţii să coboare în judeţul Alba, de unde să fie preluaţi de echipajele de salvare.

"Am avut mare noroc cu localnicii. Ei au avut un cuvânt greu de spus, cunoşteau locurile, se cunoşteau între ei, au ţinut tot timpul legătura", a mai spus Mihuţ.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.

În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studenta şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici după căutări de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic - medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihorprecum şi copilotul avionul prăbuşit, Răzvan Petrescu - sunt internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, ultimii doi răniţi fiind aduşi la UPU Cluj marţi dimineaţă, în jurul orei 4.30.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca au anunţat, marţi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că toate cele cinci victime ale accidentului aviatic, aflate la terapie intensivă, sunt conştiente şi stabilizate hemodinamic şi respirator.

Cele cinci victime, care au vârste cuprinse între 23 şi 46 de ani, au traumatisme cervicale, cranio-cerebrale, contuzii şi, în particular, traumatisme toracice sau de membre, iar starea lor este stabilă.

"Una dintre victime are fractură de bazin, fractură de femur pe stânga, un traumatism toracic, a fost internată pe terapie intensivă. A doua venită tot cu maşina de victime multiple prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie cervicală, un traumatism toracic şi de bazin, a mers tot pe terapie intesivă. A treia victimă prezintă un traumatism de coloană, cu fractură de coloană dorsală D10 şi cu un traumatism toracic cu fractură de coaste. A patra victimă prezintă un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi coloană dorso-lombară şi asociat prezintă un traumatism de gleznă dreaptă cu plagă. A cincea victimă prezintă un traumatism de coloană dorso-lombară cu hematom la nivelul bazinului. Toţi vor fi internaţi pe Terapie Intenivă," a precizat şeful UPU Cluj-Napoca, Adela Golea.

abonare newsletter