Actualitate

Ponta: Erorile grave în cazul accidentului aviatic au fost ale ROMATSA şi STS

Datele relevă tot mai evident că erorile grave care i-au îndreptat greşit pe cei care îi căutau pe supravieţuitorii accidentului de luni au fost produse de ROMATSA şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care aveau obligaţia şi posibilitatea tehnică de a identifica epava, spune premierul Ponta.

"Este din ce în ce mai evident, din toate datele pe care le-am avut şi le avem, că erorile grave care i-au îndreptat greşit pe cei care îi căutau pe supravieţuitori au fost produse de ROMATSA şi STS, de instituţiile care aveau obligaţia şi posibilitatea tehnică de a identifica epava aeronavei", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat că a discutat cu ministrul Transporturilor şi că activitatea în cadrul ROMATSA trebuie să fie în continuare permanentă, iar problemele identificate să fie îndreptate în cel mai scurt timp.


 

abonare newsletter