Ştiri din Transilvania

BISTRIȚA: Fiul bătrânului care a murit după ce i-a fost TĂIATĂ LIMBA, reținut pentru OMOR!

Moartea unui bătrân de 84 de ani din comuna Nimigea, judeţul Bistriţa-Năsăud, este anchetată de poliţişti, după ce acesta a ajuns la spital, în urmă cu o săptămână, cu o plagă tăiată la limbă, existând informaţii potrivit cărora familia ar fi fost cea care i-ar fi provocat-o, în încercarea de evita o criză de epilepsie.

Fiul bătrânului care a  murit după ce  i-a fost TĂIATĂ LIMBA, reținut pentru OMOR! Fiul bătrânului care a murit după ce i-a fost TĂIATĂ LIMBA, reținut pentru OMOR!

Cazul a intrat şi în atenţia procurorilor, care l-au audiat pe fiul victimei, un bărbat de 54 de ani, în cursul zilei de miercuri. În urma audierilor, a rezultat că fiul i-ar fi tăiat limba bătrânului în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce tatăl său şi-a pierdut cunoştinţa. Bărbatul ar fi încercat astfel, cu un cuţit, să-i scoată limba din gură, însă i-a provocat o hemoragie puternică.

Bărbatul de 54 ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor şi a fost prezentat joi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului, Dana Ceuca, instanţa se va pronunţa în cursul zilei de vineri, până atunci bărbatul urmând să fie eliberat, având în vedere că i-a expirat mandatul de reţinere.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Annabella Muzsi, incidentul a fost anunţat în data de 21 ianuarie, bătrânul fiind suspect de accident vascular cerebral în momentul în care a fost preluat de ambulanţă şi dus la spital.

'Ambulanţa a fost solicitată în data de 21 ianuarie, în jurul orelor 19,50, la un bărbat de 84 ani care prezenta un grup de simptome caracteristice unui accident vascular cerebral. Colegii, când au ajuns la caz, au constatat că are şi o plagă la nivelul limbii, dar nu ne putem exprima cu privire la acea plagă, deoarece nu este în competenţa noastră să spunem dacă a fost lovită, muşcată, tăiată. Colegii i-au acordat asistenţă, l-au dus la Năsăud. La Năsăud a fost preluat de compartimentul primire urgenţe al Spitalului orăşenesc şi ulterior a fost trimis la Bistriţa, unde a fost predat la UPU', a spus Muzsi, potrivit Agerpres.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter