Sănătate

Ce trebuie să facem ca să trăim mai mult?

Mișcarea regulată și evitarea singurătății le permit persoanelor în vârstă să îmbătrânească frumos și să trăiască mai mult, arată cercetători americani într-un studiu,

“O persoană în vârstă care se simte extrem de singură riscă cu 14% mai mult să moară prematur. Impactul este la fel de nefast ca în cazul defavorizării sociale”, spune John Cacioppo, profesor de psihologie la Universitatea din Chicago, după ce a analizat mai multe studii științifice publicate în 2010. El și-a prezentat concluziile la conferința anuală a Asociației americane pentru avansarea științei de la Chicago, a scris luni de AFP, preluat de Agerpres.

Cercetările, desfășurate pe circa 20.000 de persoane, arată faptul că sentimentul de singurătate extremă se asociază cu somn întrerupt, tensiune arterială ridicată, o alterare a celulelor imunitare și înmulțirea stărilor depresive. La singurătate se adaugă adesea o viață sedentară, factor care contribuie evident la slăbirea stării de sănătate.


Exercițiile fizice, nu exagerate, ci doar mersul pe jos în pas vioi, pot reduce cu aproape jumătate riscurile cardiovasculare și dezvoltarea bolii Alzheimer. Activitatea fizică frânează și îmbătrânirea normală a creierului la vârstnici, a spus AFP Kirk Erickson, profesor de psihologie la Universitatea din Pittsburgh, participant la aceeași conferință.

Odată cu vârsta, creierul se micșorează, iar activitatea fizică permite îmbunătățirea funcționării cerebrale generale și creșterea volumului hipocampului cu 2%, ceea ce întârzie îmbătrânirea cerebrală cu unul-doi ani, adaugă profesorul citat, după un studiu efectuat pe 120 de persoane de peste 65 de ani.


“Creierul continuă să se modifice cu vârsta — este ceea ce demonstrează studiul”, arată cercetătorul. “Deși creierul are tendința să se micșoreze odată cu vârsta, procesul nu pare chiar fatal, iar activitatea fizică pare perfectă pentru a profita de plasticitatea cerebrală”, adaugă Kirk Erickson.

abonare newsletter