Politică

Azi în Parlament – Aurelia Cristea vrea să ştie care sunt efectele programului „Sportul pentru toţi“

Deputatul PSD de Cluj, Aurelia Cristea, a adresat în Parlament două întrebări ministrului pentru Energie, respectiv ministrului Tineretului şi Sportului.

Întrebarea adresată lui Nicolae Bănicioiu, Ministrul Tineretului și Sportului a vizat evaluarea rezultatelor programului naţional de utilitate publică “Sportul pentru toţi”:

„Ministerul pe care îl conduceţi derulează trei programe naţionale de utilitate publică naţională, printre care şi “Sportul pentru toţi. Scopul acestuia, potrivit prezentării de pe site-ul ministerului, este “creşterea gradului de participare a populaţiei de toate categoriile în activităţile de practicare liberă a exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent”.


În acest context, vă solicit, domnule ministru, să îmi transmiteţi o evaluare a efectului acestui program pentru anul 2013, în caz că deţineţi aşa ceva, precum şi o prezentare a acţiunilor majore cuprinse în programul “Sportul pentru toţi” pentru anul 2014“.

Întrebarea adresată ministrului pentru Energie, Constantin Niţă, a avut ca subiect politicile privind energia electrică şi gazele naturale:
 


„Mai multe sindicate şi patronate din sfera publică românească v-au solicitat, prin intermediul unei scrisori deschise, refacerea politicilor privind energia electrică şi gazele naturale în România. Argumentele prezentate de către aceştia arată că în mai puţin de doi ani, tot mai multe mari companii ar urma să fie lovite de pierderi, urmând să se relocheze. Scenariul prezentat de semnatarii scrisorii nu este deloc unul îmbucurător.

Date fiind toate acestea, vă solicit, domnule ministru, să-mi prezentaţi un punct de vedere oficial cu privire la evaluarea politicilor privind energia electric şi gazelle naturale, precum şi o evaluare asupra efectelor pe termen lung ale implementării acestora“. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter