Actualitate

Copilotul Răzvan Petrescu: După ce starea de sănătate îmi va permite, mă întorc la locul accidentului

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni din data de 20 ianuarie 2014, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj, că imediat după ce starea de sănătate îi va permite se va întoarce la locul accidentului. Răzvan Petrescu va părăsi mâine spitalul din Cluj şi va pleca spre Râmnicu Vâlcea cu o ambulanţă.

„Mulţumită echipei medicale din Cluj starea mea de sănătate s-a îmbunăţit considerabil. Şi a sosit ziua cea mare să pot pleca acasă. Consider că mă simt bine. Am amintiri, momentul este încă cald, a trecut o lună. Îmi amintesc şi înainte de impact, şi după impact. Am avut un moment de inconştienţă după impact şi m-am trezit undeva lateral stânga a aeronavei pe jos. Ţin minte că prima acţiune a mea a fost să-mi evaluez starea de sănătate. După ce mi-am revenit, am văzut că îmi pot mişca degetele de la picioare. Prima acţiune a mea fost să mă îndepărtez de aeronavă. Am reuşit să mă deplasez câţiva metri de frica unei explozii. A primit foarte mult ajutor, eu personal, de la doctorul Radu Zamfir care era în cea mai bună stare dintre cei răniţi şi a reuşit să mă ajute şi psihic şi fizic, mi-a acordat câteva sfaturi, să încerc să nu mă mai mişc atât de mult şi să stau liniştit pentru a nu-mi agrava starea de sănătate. Imediat după ce m-am îndepărtat de aeronavă am încercat să sun la 112, dar din cauza telefonului meu nu foarte deştept mi-a apărut pe ecran conexiune nereuşită”, a declarat Petrescu.

El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor care vizau detalii tehnice, spunând că ancheta este în desfăşurare în acest caz, singura menţiune făcută fiind aceea că "aeronava era în regulă şi din acest motiv comandantul a decis plecarea în misiune".


"Eu am dat nişte declaraţii persoanelor competente şi nu pot da detalii pentru că este anchetă în curs. Voi putea răspunde acestor întrebări doar după finalizarea anchetei", a precizat Răzvan Petrescu.

Copilotul a mai spus că i-ar plăcea ca după ce starea de sănătate îi va permite să îi viziteze pe moţii salvatori şi să vadă "şi din picioare" locul accidentului.


Întrebat ce dorinţe are, el a spus că vrea să revină la starea sa iniţială de sănătate şi apoi să se urce din nou la manşa avionului.

"Despre scurgerea timpului nu pot să vă spun foarte multe, nu realizam cât timp trecea. Puteam comunica cu pilotul, dar nu am făcut-o. Pentru mine va urma o perioadă de refacere, o lună, două luni acasă, urmând perioada de recuperare. Eu nu am mai întâlnit-o pe Aura Ion. Momentul găsirii de către moţi a fost emoţionat. Multumesc bunului Dumnezeu că m-a ţinut în viaţă, mulţumesc moţilor, persoanelor de acolo care s-au mobilizat şi au reuşit să ne găsească, mulţumesc în mod special echipei medicale care m-a tratat, m-a readus la viaţă, m-a tratat cu respect şi cu foarte mult profesionalism. Le mulţumesc sincer, am fost tratat cu căldură. După ce starea de sănătate mi-o va permite mă întorc la locul accientului, şi în mod special să mulţumesc moţilor. Vreau să revin la starea mea de sănătate anterioară accidentului şi să mă urc la manşa avionului. Nu a reuşit să mă speria accidentul. Sper să nu mai existe acest gen de accidente. Visul meu a fost să pilotez avioane de linie, puţin mai performante”, a mai spus copilotul.


De asemenea, întrebat ce a simţit când au venit primii moţi la locul accidentului, copilotul a spus că îi consideră pe aceştia ca şi părinţii săi.

"La ora actuală şi, de atunci, de pe 20 ianuarie, îi consider ca şi pe părinţii mei. Un om rănit în munţi, cu o mică speranţă, când vezi pe cineva că îţi vine în ajutor, este un sentiment măreţ, simţi că revii la viaţă. Chiar aşteptam să fim salvaţi", a spus Petrescu.


Medicul Sorin Ianceu a fost externat în 3 februarie, iar ceilalţi doi medici răniţi în accidentul aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, au fost externaţi a doua zi, ei fiind duşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, de unde au ajuns în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.

Copilotul Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a suferit trei operaţii, iar în 13 februarie a fost mutat de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca într-un salon al Secţiei de Chirugie, evoluţia stării sale de sănătate fiind bună.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter